Boala Chagas (tripanosomiază americană)

Definiţie şi cauze

Boala Chagas sau tripanosomiaza americană este o infecţie produsă de un parazit numit Trypanosoma cruzi.

Transmiterea se face prin intermediul excrementelor depuse pe piele după înţepătură de către o ploşniţă.

Excrementele pătrund în organism prin leziunile de grataj (leziuni provocate de scărpinare).

Transmiterea se poate face şi prin transfuzii. Intervalul dintre momentul înţepăturii şi declanşarea bolii (perioada de incubaţie) este de 20 de zile.

Frecvenţă

Boala Chagas sau tripanosomiaza americană afectează 15-20 milioane de persoane din mediile sărace din America Latină.

Semne şi simptome

Apare tumefacţia pleoapelor şi mărirea ganglionilor din proximitatea zonei înţepăturii, apoi febră până la 40°C timp de 15 zile, însoţită de inflamaţia muşchiului inimii (miocardită), mărirea de volum a ficatului şi a splinei (hepatomegalie şi splenomegalie), precum şi a ganglionilor din întregul organism (adenopatii).

Investigaţii

Analiza unei probe de sânge permite evidenţierea parazitului prin examenul direct la microscop sau dozarea anticorpilor, care demonstrează prezenţa infecţiei în organism.

Evoluţie şi complicaţii

În mod obişnuit semnele iniţiale regresează în câteva săptămâni. Forma cronică, ce apare după câţiva ani, determinată de localizarea parazitului la nivelul muşchilor, asociază tulburări cardiace, neurologice şi digestive (în acest caz tratamentul are rezultate dezamăgitoare).

Tratament

În faza acută, medicamentele eficiente sunt nifurtimoxul sau benznidazolul. În faza cronică tratamentul vizează doar ameliorarea simptomelor.

Prevenţie

Prevenţia este legată de ameliorarea condiţiilor de locuit, cu eliminarea ploşniţelor. Testarea donatorilor de sânge este importantă.

Check Also

Cancer testicular

Cele două testicule sunt glande ce produc hormoni masculini şi spermatozoizi. Ele atârnă dedesubtul şi …