Traumatisme sportive

Fiecare familie a avut partea ei de traumatisme legate de eforturile sportive sau, în mod ironic, de încercările de păstrare a condiţiei fizice. În cea mai mare parte, traumatismele sportive sunt rezultatul suprasolicitării oaselor şi muşchilor. Cele mai obişnuite sunt traumatismele ţesuturilor moi - muşchi, tendoane şi ligamente.

O luxaţie survine atunci când două oase îşi pierd contactul între ele la nivelul unei articulaţii şi este deseori însoţită de o ruptură ligamentară în interiorul articulaţiei. Durerea este provocată de întinderea severă a ţesuturilor moi. O fractură poate fi simplă (închisă) - în care osul rupt rămâne sub suprafaţa pielii şi provoacă leziuni minime în ţesuturile înconjurătoare - sau compusă (deschisă) - în care osul protruzionează la suprafaţa pielii. Glezna, mâna, încheietura pumnului şi clavicula reprezintă localizări frecvente ale fracturilor.

Leziunile traumatice ale umărului sunt frecvente în sporturile ce necesită mişcări de aruncare sau un contact intens. La nivelul articulaţiei umărului, cele mai frecvente sunt luxaţiile. Separaţia acromioclaviculară are loc atunci când ligamentele ce sprijină clavicula se rup. Manşeta rotatorilor este regiunea în care patru muşchi se întâlnesc şi se ataşează de humerus. Suprasolicitarea umărului poate duce la inflamaţia sau ruptura tendoanelor din zonă, provocând tendinita centurii rotatorilor.

Epicondilita afectează cotul şi apare, în mod tipic, în sporturi ce necesită frecvente mişcări ale articulaţiei pumnului şi rotaţii ale antebraţului. Forma laterală (ce afectează porţiunea exterioară a cotului) este cotul jucătorului de tenis. Epicondilita medială afectează porţiunea dinspre interior a cotului. Leziunile traumatice ale coloanei lombare, precum rupturile musculare, sunt frecvente în sporturile ce necesită multe aplecări. Viteza ridicată şi contactele intense pe care le implică hocheiul şi fotbalul american provoacă frecvent leziuni traumatice ale gâtului şi coloanei, precum herniile de disc, în care un disc intervertebral proemină din coloana vertebrală.

Mişcările intense ale coapselor, inclusiv răsucirea şi forfecarea, pot rupe muşchiul adductor (întindere inghinală) care leagă coapsa de osul pubic. Genunchii sunt implicaţi în unele dintre cele mai frecvente leziuni traumatice ale părţii inferioare a corpului. Săriturile foarte dese pot conduce la ruptura tendonului imediat dedesubtul rotulei sau patelei, provocând tendinita patelară sau genunchiul săritorului. Genunchii pot suferi şi alte leziuni traumatice, precum rupturi ale meniscului, o bucăţică de cartilaj din articulaţia genunchiului, între femur şi tibie.

Ruptura bruscă a fibrelor musculare ce poate surveni după o activitate sportivă excesivă şi acumularea consecutivă de lichid în muşchi, ce provoacă durere spontană şi la palpare, precum şi o tumefacţie locală. Interesul crescut pentru jogging şi cros a condus, în paralel, la o creştere a numărului de leziuni traumatice ale membrelor inferioare, precum contuziile gambiere, tendinita şi fracturile de stres, în special ale tibiei sau fibulei. În cazul expunerii continue la efort, prin alergare, mers prelungit sau stat în picioare vreme îndelungată, o fractură de stres se poate transforma într-o fractură de dimensiuni mai mari.

Piciorul cade deseori victimă leziunilor traumatice, deoarece el trebuie să sprijine greutatea întregului corp. Fasciita plantară afectează deseori alergătorii neexperimentaţi, provocând dureri de-a lungul feţei interne a călcâiului şi de-a lungul boitei plantare, uneori însoţite de redoare şi parestezii în călcâi. O problemă similară, fractura de marş, apare la nivelul oaselor piciorului în cazul unei suprasolicitări extreme (alergare, mers) a bolţii plantare.

Simptome

Simptomele sunt următoarele:

  • durerea, disconfortul, limitarea mobilităţii, durerea la palpare şi, posibil, edemul, pot indica o anumită formă de leziune traumatică musculară sau ligamantară, precum entorsa sau întinderea;
  • durerea spontană şi la palpare, edemul şi deformarea locală pot indica o fractură;
  • durerea, limitarea mobilităţii, aspectul deformat şi edemul într-o articulaţie sunt simptomele unei luxaţii;
  • durerea localizată imediat sub rotulă poate fi un semn de tendinită patelară; la adolescenţi, aceasta poate indica o boală Osgood-Schlatter dacă este însoţită de edem;
  • durerea la nivelul cotului, deseori însoţită de durere la palpare în porţiunea internă sau externă a cotului şi antebraţului şi eventual de o priză manuală slabă şi dureroasă, poate indica o epicondilită.

Chemaţi medicul dacă:

  • muşchii dumneavoastră devin treptat din ce în ce mai slabi, fără nici un motiv evident; este posibil să aveţi o problemă neurologică sau o altă afecţiune ce necesită atenţie imediată;
  • suferiţi de crampe musculare cronice; chiar dacă acestea sunt cel mai adesea benigne, ele pot semnaliza şi probleme grave ce ţin de coagularea sângelui, restrângerea fluxului sanguin sau leziuni nervoase;
  • credeţi că edemul sau tumefacţia apărute se datorează unei fracturi, luxaţii, rupturi ligamentare sau musculare sau leziuni a cartilajului; dacă nu este tratată la timp de un medic, zona afectată poate suferi leziuni definitive.

Cauze

Separaţia acromioclavilulară este rezultatul unui impact brusc asupra feţei laterale a umărului sau asupra braţului întins. Suprasolicitarea centurii rotatorilor, ce provoacă tendinita manşetei rotatorilor, poate surveni dacă practicaţi permanent sporturi ce necesită ridicarea braţului peste cap, o mişcare precum cea dintr-un serviciu la tenis. Epicondilita medială este provocată de mişcările repetitive, traumatice, ale braţului, ca în loviturile de baseball. Răsucirea bruscă şi violentă a cotului sau tragerea şi suprasolicitarea continuă a muşchilor antebraţului pot provoca această afecţiune.

Ruptură musculară este provocat de obicei de o întindere bruscă şi acută la nivelul membrului inferior, însă printre cauze se pot număra şi deficitele minerale, dezechilibrele hormonale, depozitele de calciu în interiorul muşchilor sau deshidratarea. Dezechilibrele musculare, alinierea defectuoasă a membrului inferior sau alergarea pe un sol dur cu încălţăminte inadecvată pot provoca o fractură de stres. Abductorii contractaţi pot contribui la problemele lombare, iar contractură tendonului lui Ahile poate preceda tendinitele piciorului şi ale gleznei.

Procedee de testare şi diagnostic

Evaluarea de bază a unei leziuni traumatice începe cu anamneză medicală şi examenul fizic. Pot fi solicitate radiografii, pentru examinarea oaselor în vederea decelării posibilelor fracturi, luxaţii sau altor leziuni. Tomografia osoasă este o explorare foarte sensibilă, ce poate detecta fracturile de stres, ce pot fi invizibile pe radiografii. Artroscopia, ecografia şi tehnica imagistică cu rezonanţă magnetică (MRI = magnetic resonance imaging) sunt în general utilizate pentru articulaţii.

Artroscopia foloseşte o minusculă cameră de luat vederi, poziţionată în interiorul unui tub foarte mic numit artroscop, pentru a examina interiorul articulaţiilor dumneavoastră. Este utilă atât pentru diagnosticul, cat şi pentru reparaţia unora dintre leziunile articulare (de exemplu, prin tub pot fi extrase fragmente de cartilaj). Examinarea cu ultrasunete foloseşte unde sonore pentru a genera o imagine pe care medicul dumneavoastră o poate vizualiza pe un ecran. MRI produce imagini excelente ale ţesuturilor moi, permiţând diagnosticul leziunilor muşchilor, ligamentelor şi tendoanelor.

Tratament

Tratamentul leziunilor traumatice de origine sportivă are ca scopuri ameliorarea durerii, reparaţia sau realinierea oaselor şi restaurarea deplinei capacităţi atletice a organismului.

Medicină convenţională

Cea mai mare parte a leziunilor traumatice minore ale ţesuturilor moi sunt cel mai bine tratate prin RACE: repaus, aplicaţii de gheaţă, compresie şi elevare. Leziuni traumatice precum tendinita şi fasciita plantară necesită de obicei repaus şi un program de reabilitare, pentru a menţine flexibilitatea şi forţa. Aspirina sau ibuprofenul pot contribui la reducerea durerii şi inflamaţiei ce însoţesc aceste afecţiuni. În funcţie de severitatea durerii, medicul dumneavoastră poate trata epicondilita cu injecţii cu corticosteroizi, cu medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (AINS) precum ibuprofenul sau cu aspirină. Pot fi indicate de asemenea şi o manşetă pentru cot şi fizioterapie.

Pentru durerile acute ce apar ca rezultat al separaţiei acromioclaviculară, în primele două zile poate fi prescrisă codeina. După aceea, pentru durerea cronică se poate lua aspirină şi un medicament antiinflamator nesteroidian. Medicul dumneavoastră poate imobiliza zona lezată într-o faşă. Dacă este posibil, oasele dislocate printr-o luxaţie sunt poziţionate înapoi la loc. Dacă acest lucru nu poate fi făcut, este posibil să aveţi nevoie de intervenţie chirurgicală, după care articulaţia va fi imobilizată până la stabilizare.

Dacă este necesar, o fractură este tratată prin reducere, o procedură prin care capetele rupte ale osului sunt manipulate în aşa fel încât să se aşeze unul în continuarea celuilalt, în poziţia originală. Procedura poate fi efectuată chirurgical sau fără ca pielea să fie incizată. Fracturile mai grave sunt repoziţionate şi menţinute la loc cu cuie de metal sau cu şuruburi, plăci şi tije plasate permanent la suprafaţa sau în interiorul osului. O fractură de marş este de obicei tratată prin punerea piciorului într-un pansament gipsat sau într-o gheată rigidă. Trebuie să ţineţi piciorul în repaus timp de 3-6 săptămâni.

Medicină alternativă

Acupunctură

Administrată de un profesionist, acupunctura poate fi utilă în tratarea leziunilor traumatice de origine sportivă şi în calmarea organismului după antrenamentele obositoare. S-a demonstrat că acupunctura poate reduce durerile şi edemul şi trebuie aplicată cât mai curând posibil după traumatism.

Manipulare fizică

Masajul ameliorează durerile, este deosebit de util în tendinita şi epicondilita şi poate diminua instalarea tumefacţiei musculare. Efectuate de un profesionist, tehnica Alexander, Rolf şi metoda Feldenkrais pot fi utile. Frământaţi regiunea afectată de un o ruptură musculară, masând în direcţia fibrelor musculare.

Homeopatie

Arnica (12C) poate fi luată la fiecare 10 minute timp de 1-2 ore, până la trecerea şocului fracturii, apoi la 8 ore în următoarele 2-3 zile. Luată la fiecare 8-12 ore timp de până la 3 zile, Ruta (12C) poate ajuta vindecarea după o luxaţie. Simptomatologia asociată unei glezne scrântite poate fi ameliorată cu Rhus toxicodendron (12C), luat de 4 ori pe zi timp de până la o săptămână.

Hidroterapie

Apa este locul perfect de antrenament pentru sportivii ce se refac după accidentări. Mişcarea acvatică asigură rezistenţă muşchilor, fără să suprasolicite articulaţiile.

Stil de viaţă

Încălzirea dinaintea antrenamentelor poate relaxa articulaţiile şi ţesuturile moi. Diverse tipuri de centuri şi suporturi, purtate în timpul efortului, pot proteja articulaţiile şi ţesuturile moi şi pot stabiliza o articulaţie sau un tendon ce provoacă disconfort. Consultaţi-vă medicul sau un fizioterapeut. Pentru a evita traumatismele gleznei, purtaţi întotdeauna încălţăminte adecvată, care să asigure o protecţie şi un sprijin depline.

Alimentaţie şi dietă

Numeroşi experţi recomandă sportivilor să aibă o alimentaţie bogată în glucide şi săracă în lipide, pentru a creşte niveluri energetice şi a stimula forţa musculară. Administrată pe cale orală sau locală, vitamina E poate proteja împotriva leziunilor musculare în timpul efortului. Magneziul contribuie la menţinerea flexibilităţii musculare ce diminuează susceptibilitatea la traumatisme. În fracturile osoase, complexul vitaminic B şi zincul pot fi de ajutor.

Ce puteţi face acasă

  • Înlocuirea lichidelor pierdute prin transpiraţie, cu ajutorul unei băuturi pentru sportivi bogate în glucide şi electroliţi, contribuie la prevenirea apariţiei crampelor.
  • Pungile cu gheaţă reduc edemul. O pungă cu legume congelate poate înlocui o pungă cu gheaţă. Nu folosiţi pungile reci cu diverse substanţe chimice. Ele sunt mult mai reci decât pungile cu apă. Puneţi în jurul pungii un prosop umed astfel încât ea să nu vină în contact direct cu pielea dumneavoastră
  • O compresă caldă poate ameliora durerile musculare, în special înainte de masaj şi elongaţii.
  • Pentru a ameliora crampele, ridicaţi zona afectată pentru a direcţiona fluxul sanguin către inimă.
  • Dacă muşchii sunt dureroşi a doua zi după un antrenament intens, faceţi o baie fierbinte şi ţineţi zona afectată în repaus.

Prevenire

Înainte de a vă angaja într-un program sportiv sau de exerciţii fizice, supuneţi-vă unei examinări medicale, în special dacă aveţi peste 40 ani. Traumatismele sportive survin de obicei atunci când muşchii sunt slab antrenaţi. Trebuie să faceţi o şedinţă de încălzire cu durata de 10 minute - alergare pe loc sau sărituri cu coarda - înainte de o activitate sportivă, pentru a creşte temperatura corpului şi a reduce probabilitatea apariţiei leziunilor traumatice sportive. Elongaţiile după antrenament vor preveni febra musculară de a doua zi. Practicaţi exerciţiile fizice şi sportul de cel puţin trei ori pe săptămână pentru a vă menţine într-o bună condiţie fizică.

Dureri de creştere

Boala Osgood-Schlatter este o tulburare asociată cu puseele bruşte de creştere din adolescenţă (de obicei la băieţi cu vârste între 10-14 ani). Este caracterizată prin dureri şi edem dedesubtul rotulei, acolo unde tendonul patelar se insera pe tibie. Muşchiul cvadriceps, localizat pe faţa anterioară a coapsei, trage permanent de tendonul afectat, provocând această afecţiune. Tulburarea persistă timp de 6 luni - 1 an şi dispare de obicei complet, fără tratament, însă, atâta vreme cât copilul dumneavoastră acuză simptome, trebuie reduse la minimum sau eliminate alergările, săriturile şi statul pe vine.

Traumatisme sportive la copii: ce trebuie să ştie părinţii

  • În fiecare an, în sezonul campionatului de fotbal american al liceelor, se estimează că survin un milion de traumatisme. Luptele, baschetul şi fotbalul de tip european sunt şi ele asociate cu un risc crescut de traumatisme.
  • Copiii au un risc mai mare decât adulţii de a suferi traumatisme, deoarece între copiii care se joacă împreună pot exista diferenţe foarte mari în ceea ce priveşte greutatea, stadiul de dezvoltare şi forţa musculară. Încercaţi să vă asiguraţi că participanţii la o activitate de grup au un nivel similar de dezvoltare fizică.

Traumatisme sportive frecvent întâlnite

Zonele haşurate de mai jos reprezintă unele dintre cele mai frecvente localizări ale leziunilor traumatice provocate de sport sau altă activitate fizică. Cel mai bun mod de a preveni un traumatism sportiv este de a vă păstra în bună condiţie fizică şi de a face elongaţii timp de mai multe minute, înainte şi după efort. Nu încercaţi niciodată să „jucaţi până trece durerea” - acest procedeu poate cauza leziuni mai întinse şi poate prelungi durata necesară vindecării complete.

Check Also

Vegetaţii veneriene (genitale)

Se estimează că vegetaţiile veneriene (Condyloma acuminata) afectează între 10 şi 20 de milioane de …

Urechea înotătorului

Cunoscută profesioniştilor în domeniul medical sub denumirea de otită externă, urechea înotătorului este o inflamaţie …

Totul despre acupunctură

Secretele medicinei alternative Acupunctura este una dintre ramurile medicinei tradiţionale chineze. Fondată pe o viziune …

O boală „tăcută” poate cauza infertilitate

Chlamydia este una dintre cele mai frecvente infecţii cu transmitere sexuală – dar majoritatea celor …

Mirosul corpului

Americanii au o aversiune pentru mirosurile corpului. Ele sunt sursa multor glume de vestiar şi …