Spasticitate

Termenul de „spasticitate” este utilizat în general pentru a denumi un sindrom de neuron motor central, dar el se referă în mod real la o creştere a rezistenţei vitezo-dependentă la mişcarea pasivă ce afectează în grade variabile diferiţi muşchi, nu este uniformă ca amplitudine pe parcursul unei anumite mişcări şi este asociată în general cu alte caracteristici ale deficitului de tip piramidal. Adeseori este consecinţa unui accident vascular cerebral, a unui traumatism cerebral sau spinal, a unei encefalopatii statice perinatale şi a sclerozei multiple.

După apariţia leziunii de neuron motor central, este importantă, terapia fizicală cu programe adecvate de stretching şi în consecinţă, îngrijirea generală a pacientului. Scopul este prevenirea fixării în contractură a articulaţiilor şi musculaturii şi, dacă este posibil, modularea spasticităţii.

Tratamentul medicamentos este de asemenea important, dar acesta poate spori disfuncţia existentă atunci când tonusul extensor exacerbat aduce un plus de suport picioarelor slăbite. Dantrolenul diminua contractură musculară interferând cu metabolismul calciului. Este bine să fie evitat la pacienţii cu funcţie respiratorie deprimată sau cu infarct miocardic sever.

Tratamentul se începe cu 25 mg o dată pe zi iar doza zilnică se creşte succesiv cu 25 mg la fiecare 3 zile, în funcţie de toleranţă, până la maximum 100 mg de patru ori pe zi. Medicaţia trebuie întreruptă dacă nu au apărut efecte favorabile după tratamentul cu doza maximă tolerată într-un interval de două săptămâni. Efectele secundare includ diaree, greaţă, slăbirea forţei musculare, disfuncţii hepatice (ce, rareori, pot fi fatale, mai ales la femeile peste 35 de ani), somnolenţă, ameţeală şi halucinaţii.

Baclofenul pare să fie cea mai eficientă medicaţie pentru tratamentul spasticităţii de origine medulară şi a spasmelor dureroase ale flexorilor (sau extensorilor). Doza maximă zilnică recomandată este de 80 mg. Tratamentul se începe cu o doză de 5 sau 10 mg de două ori pe zi şi apoi aceasta este mărită treptat. Efectele secundare includ tulburări digestive, moleşeală, oboseală, sedare, nelinişte, confuzie şi halucinaţii.

Diazepamul are influenţă asupra spasticităţii prin acţiunea sa pe interneuronii spinali şi probabil prin influenţarea centrilor supraspinali, dar doza eficientă determină deseori somnolenţă insuportabilă şi variază de la un pacient la altul. Tinazidinul, un agonist α2-adrenergic cu acţiune centrală, este la fel de eficient ca agenţii susmenţionaţi, dar pare a fi mai bine tolerat. Doza zilnică se creşte gradat, de obicei până la 8 mg de trei ori pe zi. Efectele secundare includ sedarea, moleşeală, hipotensiunea şi uscăciunea gurii.

Blocarea în puncte (prin injectarea intramusculară de fenol) s-a folosit pentru reducerea selectivă a spasticităţii la unul sau câţiva muşchi mai importanţi şi permite reluarea funcţiei la pacienţii cu mielopatie incompletă. Administrarea intramusculară de toxină botulinică este şi ea benefică. Injectarea intratecală de fenol sau alcool absolut poate fi de asemenea utilă în cazurile mai severe, dar o selectivitate mai mare se realizează prin neuroliză a rădăcinii nervoase sau a nervului periferic.

Aceste procedee nu trebuie abordate până când sindromul de spasticitate nu a evoluat complet, adică, numai după ce a trecut aproximativ un an sau mai mult şi numai după ce tratamentul medicamentos îndelungat fie a devenit ineficient, fie prezintă un risc semnificativ pentru pacient.

Există procedee chirurgicale, de exemplu tenotomia adductorilor sau a tendonului ahilian, care au rol în rezolvarea spasticităţii. Neurectomia poate, de asemenea, să ajute la îngrijirea pacientului. De exemplu, neurectomia de obturator este utilă în cazul pacienţilor cu spasm marcat al adductorilor, ce interfera cu manevrele de igienă personală sau dă tulburări de mers.

Rizotomia posterioară reduce spasticitatea, dar efectele sale sunt de scurtă durată, în timp ce rizotomia anterioară produce o atrofie permanentă şi o slăbire a forţei în muşchiul denervat. Spasticitatea este exacerbată de ulcerele de decubit, infecţiile urinare sau de alte tipuri şi de stimulii nociceptivi.

Check Also

Vegetaţii veneriene (genitale)

Se estimează că vegetaţiile veneriene (Condyloma acuminata) afectează între 10 şi 20 de milioane de …

Urechea înotătorului

Cunoscută profesioniştilor în domeniul medical sub denumirea de otită externă, urechea înotătorului este o inflamaţie …

Traumatisme sportive

Fiecare familie a avut partea ei de traumatisme legate de eforturile sportive sau, în mod …

Totul despre acupunctură

Secretele medicinei alternative Acupunctura este una dintre ramurile medicinei tradiţionale chineze. Fondată pe o viziune …

O boală „tăcută” poate cauza infertilitate

Chlamydia este una dintre cele mai frecvente infecţii cu transmitere sexuală – dar majoritatea celor …