Sinuzită acută

Infecţiile sinusale acute survin mult mai rar, comparativ cu rinitele virale. Deoarece sinuzitele apar după infecţii acute ale căilor aeriene superioare şi pentru că termenul de „sinuzită” se foloseşte de multe ori, când termenul de „rinită” ar fi cel potrivit, este de înţeles de ce pacienţii, dar şi personalul medical, confundă deseori cele două entităţi clinice. Diagnosticul pozitiv al sinuzitei necesită, în plus faţă de simptomatologia rinitei, semne clinice şi simptome, care să indice implicarea sinusală, cum ar fi durerea şi sensibilitatea la nivelul respectiv.

Sinuzita survine când o colecţie purulentă nedrenată se acumulează în sinus. Bolile care produc îngroşarea mucoasei nazale, cum ar fi rinitele virale sau alergice, stau la baza afecţiunii sinusale. Mucoasa nazală edemaţiată determină obstrucţia căii de drenaj a sinusului, ceea ce duce la acumularea unei secreţii mucoase în cavitatea sinusală, ulterior apărând suprainfectarea bacteriană. Sinuzita bacteriană este produsă de aceiaşi agenţi patogeni, ca şi otita medie acută: Streptococcus pneumoniae, alţi streptococi, Haemophillus influenzae şi mai rar Staphylococcus aureus şi Moraxella catarrhalis.

Elemente de diagnostic

Semne şi simptome

Deoarece sinusul maxilar este cel mai mare dintre sinusurile paranazale, iar orificiul său este plasat superior la nivelul cavităţii nazale, este cel mai frecvent afectat. Durerea şi senzaţia de presiune la nivelul obrazului sunt simptomele obişnuite. Durerea se poate extinde şi la nivelul incisivilor sau caninului superior, datorită afectării unor ramuri ale nervului trigemen, ce traversează podeaua cavităţii sinusale.

De multe ori, sinuzita maxilară poate fi rezultatul unei infecţii dentare, de aceea dinţii cu sensibilitate dureroasă vor fi atent examinaţi în vederea depistării unor eventuale abcese dentare. O secreţie nazală modificată la culoare şi un răspuns slab la administrarea de decongestionante pot sugera, de asemenea, o sinuzită. Alte cauze posibile ale durerii faciale, cum ar fi nevralgia trigeminală şi nevrita optică, trebuie avute în vedere.

Etmoidita acută la adult este însoţită, de obicei, de sinuzită maxilară. În asemenea cazuri este predominantă simptomatologia sinuzitei maxilare. Infecţia etmoidală generează durere şi senzaţie de presiune în porţiunea superioară a peretelui lateral nazal, cu iradiere spre orbită. Poate fi prezentă celulita periorbitară.

Sinuzita sfenoidală este întâlnită, în general, în cazul instalării unei pansinuzite. Pacientul are cefalee „în mijlocul capului” şi pentru a localiza durerea, indică vertexul. Se poate instala pareza de abducens, deoarece traiectul nervului VI este chiar lateral de acest sinus.

Sinuzita frontală acută generează durere şi sensibilitate la nivelul frunţii. Palparea arcadei orbitare superioare la nivelul unghiului intern, declanşează o durere caracteristică. Palparea la acest nivel este mult mai sugestivă decât percuţia zonei supra-orbitare sau a frunţii.

Investigaţii paraclinice

Deşi, de multe ori, este posibil să se stabilească diagnosticul de sinuzită doar pe baza datelor clinice, confirmarea radiologică permite un diagnostic precis şi, în plus, este un indicator obiectiv al evoluţiei infecţiei sinusale. Transiluminarea poate ajuta stabilirea diagnosticului, dar variaţiile individuale în ceea ce priveşte grosimea ţesuturilor, precum şi tehnica folosită, fac adesea, ca interpretarea să fie dificilă. Metoda nu este de un real folos în practică.

Cele mai indicate tehnici radiologice pentru vizualizarea sinusurilor sunt: Caldwell (pentru sinusul frontal), Waters (pentru sinusul maxilar), incidenţa laterală (pentru sinusul sfenoidal), incidenţa submentoverticală (pentru sinusul etmoidal). Opacifierea cavităţii sinusale, fără distrucţie osoasă, este imaginea caracteristică unei sinuzite.

Dacă radiografia este efectuată cu pacientul în poziţie verticală se poate observa, uneori, nivelul hidroaeric intrasinusal. Sinusurile frontale pot apărea normale radiologic, chiar dacă există semne clinice evidente de sinuzită la acest nivel. Tomografia computerizată tinde să înlocuiască examenul radiologic deoarece, fără a fi mult mai costisitoare decât aceasta, este mult mai fidelă în ceea ce priveşte depistarea modificărilor inflamatorii şi a distrucţiilor osoase (care ridică suspiciunea unei tumori).

În cazul sinuzitei recidivante, tomografia poate vizualiza blocajul anatomic al orificiului sinusal, ceea ce indică intervenţia chirurgicală, pe cale endoscopică, la acest nivel. Dacă, totuşi, este suspicionată prezenţa unei tumori (de exemplu, în cazul existenţei unei neuropatii craniene unilaterale sau în cazul depistării unei mase tumorale nasoantrale) atunci este necesară explorarea imagistică prin metoda rezonanţei magnetice nucleare (RMN) cu gadoliniu. Astfel, va fi diferenţiat ţesutul neoplazie de ţesutul inflamator, mai fidel decât prin tomografie.

Tratament

În cazul sinuzitei necomplicate, cu simptomatologie moderată, tratamentul ambulator este suficient. Sunt recomandate decongestionantele orale (pseudoefedrină 60-120 mg de trei-patru ori pe zi), decongestionantele nazale sub formă de spray (oximetazolină 0,05%, una sau două aplicaţii în fiecare nară, la 6-8 ore, timp de trei zile; xilometazolină 0,05-0,1%, una sau două aplicaţii în fiecare nară, la 6-8 ore, timp de trei zile) şi antibioterapie orală adecvată.

Dacă există secreţie nazală purulentă, aceasta va fi recoltată, în vederea însămânţării şi obţinerii de culturi. Puncţia sinusului maxilar şi aspiraţia furnizează frecvent, material pentru culturile bacteriologice. Lavajul endoscopic al sinusului poate avea acelaşi scop. Aceste proceduri devin foarte importante, când se bănuieşte că germenul implicat nu este tipic, cum este cazul sinuzitei nozocomiale, ce apare în secţiile de terapie intensivă.

Deşi examenul radiologic evidenţiază o imagine tipică pentru o sinuzită, această infecţie apărută în serviciile unităţii de terapie intensivă este rareori singura cauză a febrei la aceşti pacienţi. Deşi spectrul bacterian întâlnit în sinuzitele din SIDA este acelaşi cu cel al sinuzitelor de la pacienţii cu imunitate normală, examenul citologic al materialului recoltat prin aspiraţie duce la diagnosticul de limfom, situaţie deloc rară la pacienţii cu sinuzită aparentă şi SIDA.

Deoarece amoxicilina (250 mg oral, de trei ori pe zi) prezintă o penetrare sinusală superioară ampicilinei, este antibioticul de primă alegere în sinuzite. Alternativele includ trimetoprim-sulfametoxazol (4 mg/kg trimetoprim şi 20 mg/kg sulfametoxazol, de două ori pe zi), disponibile sub formă de comprimate a 80 sau 160 mg TMP şi 160 sau 800 mg SMZ; cefalexin (250-500 mg, pe zi, oral); cefuroxim (250 mg oral, de două ori pe zi) şi cefaclor (250 mg oral, de trei ori pe zi). Cefixim (400 mg pe zi, oral) este recomandată uneori, din motive de cost.

Antibioterapia în sinuzită se aplică timp de două săptămâni. În unele cazuri va dura chiar mai mult, pentru prevenirea recidivelor. Eşecul antibioterapiei orale indică necesitatea internării în spital, pentru administrarea intravenoasă a antibioticelor şi eventual, drenaj chirurgical al sinusurilor afectate. În cazul sinuzitei frontale care nu răspunde prompt la tratamentul ambulator trebuie intervenit imediat, deoarece peretele posterior al sinusului frontal este adiacent durei-mater, iar o infecţie inadecvat tratată se poate extinde intracranian.

Dacă antibioterapia intravenoasă nu ameliorează simptomatologia, este necesară trepanarea sinusului frontal, pentru a permite drenajul şi irigarea corespunzătoare a acestuia. Empiemul maxilar persistent va fi evacuat cu ajutorul unui ac special, introdus prin peretele lateral al cavităţii nazale sau la nivelul peretelui anterior al antrumului prin vestibulul bucal.

Complicaţii

Complicaţiile locale ale sinuzitei includ osteomielita şi mucocelul. Mucocelul, consecinţa obstrucţiei ductale îndelungate, este mai frecvent întâlnit în cazul celulelor etmoidale supraorbitare şi a sinusurilor frontale. Secundar, se poate infecta. Radiologic se observă o cavitate sinusală netedă, lărgită, umplută cu un ţesut omogen de densitate scăzută.

Tratamentul este chirurgical, necesitând fie drenajul intranazal al mucocelului, fie excizia sa completă împreună cu îndepărtarea ţesutului celular grăsos al cavităţii sinusale. Osteomielita necesită antibioterapie prelungită, precum şi îndepărtarea ţesutului osos necrozat. Cel mai des afectat este sinusul frontal, interesarea osoasă fiind sugerată de tumefierea dureroasă a frunţii. După tratament, uneori, pot fi necesare intervenţii de chirurgie plastică.

Complicaţiile intracraniene ale sinuzitei survin fie prin diseminarea hematogenă a infecţiei (cum este cazul trombozei de sinus cavernos şi meningitei), fie prin extensie directă (cum este cazul abceselor epidurale sau intraparenchimatoase cerebrale). Din fericire, aceste entităţi clinice sunt rare în zilele noastre. Tromboza de sinus cavernos se însoţeşte de oftalmoplegie, chemosis şi pierderea vederii. Abcesul frontal epidural are o evoluţie oligosimptomatică. Poate fi decelat prin tomografie computerizată, examen care se recomandă în toate cazurile de sinuzită atipică sau complicată).

Ca diagnostic diferenţial, trebuie avută în vedere şi posibilitatea dezvoltării unui proces neoplazic intrasinusal. Suspiciunea de cancer trebuie luată în considerare când examenul radiologic evidenţiază distracţii osoase, când se depistează neuropatii (în special trigeminale), în caz de dureri persistente şi epistaxis sau în cazul unei evoluţii clinice de lungă durată.

Check Also

Manifestări utile în diagnosticul disfagiei

Manifestările utile în diagnosticul disfagiei sunt următoarele: tremor, ataxie, tulburări de echilibru – boala Parkinson …

Cauzele disfagiei esofagiene

Cauzele disfagiei esofagiene sunt următoarele: tulburări de motilitate – achalazia; spasmul esofagian difuz; scleroza sistemică; …

Cauzele disfagiei orofaringiene

mecanism neurologic – accident vascular cerebral, boala Parkinson, scleroză sistemică, unele boli de neuron motor …

Cauzele diplopiei binoculare

Boli ale nervilor cranieni care inervează muşchii extraoculari Cauză: boală cerebrovasculară care afectează puntea lui …

Factori din dietă care pot agrava o diaree

Factorii din dietă care pot agrava o diaree sunt următorii: cafeina – cafea, ceai, cola, …