Respiraţie şuierătoare (wheezing)

Multe persoane cu alergii respiratorii ştiu că, odată cu sosirea sezonului rinitei alergice, apar aproape întotdeauna şi crize de wheezing. O respiraţie uşor şuierătoare poate, de asemenea, însoţi infecţiile respiratorii de tipul bronşitei sau emfizemului. Însă acest sunet şuierător, caracteristic, este principalul simptom al bolii respiratorii cronice numită astm.

Există diverse remedii convenţionale şi alternative ce pot ameliora wheezing-ul. Totuşi, dacă aveţi astm, alergii severe, bronşită cronică sau emfizem, trebuie să fiţi urmărit la intervale regulate de un practician al medicinii convenţionale.

Simptome

Simptomele sunt următoarele:

  • un sunet şuierător şi respiraţie laborioasă, în special la expiraţie; uneori însoţite de o uşoară senzaţie de constricţie toracică.

Chemaţi medicul dacă:

  • wheezing-ul este însoţit de febră peste 38°C; puteţi avea o infecţie a căilor respiratorii superioare, precum bronşita acută;
  • respiraţia este atât de dificilă, încât simţiţi că vă sufocaţi; acesta este fie semnul unui episod sever de astmă, fie semnul unei reacţii alergice; solicitaţi imediat ajutor medical de urgenţă;
  • respiraţi şuierat în majoritatea zilelor şi expectoraţi o spută de culoare verzuie sau cenuşie; puteţi avea bronşită cronică sau emfizem;
  • începeţi brusc să respiraţi şuierător şi expectoraţi o spută de culoare roz, spumoasă sau albă; acest fenomen poate indica o boală de inimă; solicitaţi imediat ajutor medical de urgenţă.

Cauze

Sunetul şuierător ce caracterizează wheezing-ul apare atunci când încercaţi să respiraţi adânc prin căi bronşice contractate sau care secretă mucus în exces din cauza unei alergii, infecţii sau alte iritaţii. Când căile respiratorii din plămânii dumneavoastră devin parţial blocate, muşchii bronşici se pot contracta şi ei din cauza anxietăţii crescânde. Acest fenomen agravează wheezing-ul, deoarece vă este mai greu să expiraţi complet.

La unele persoane, wheezing-ul se datorează astmului sau unor reacţii alergice la polen, substanţe chimice, păr de animale, praf, alimente sau înţepături de insecte. Persoanele cu bronşită prezintă de asemenea cantităţi excesive de mucus în căile respiratorii, ce pot conduce la blocarea acestora. Persoanele cu aceste boli respiratorii pot fi de asemenea mai vulnerabile la apariţia alergiilor. Wheezingul mai poate fi provocat şi de fibroza chistică sau de obstrucţia de către un corp străin.

Procedee de testare şi diagnostic

Pentru a determina cauza wheezing-ului dumneavoastră, medicul vă va pune întrebări pentru a decela prezenţa unei alergii. De exemplu, dacă nu aveţi antecedente de boli pulmonare şi respiraţi întotdeauna şuierător după ce mâncaţi un anumit aliment sau într-o anumită perioadă a anului, medicul dumneavoastră poate suspecta că aveţi o alergie alimentară sau respiratorie.

Există o varietate de teste pe care le poate folosi medicul dumneavoastră pentru a determina natura exactă a alergiei dumneavoastră, inclusiv teste cutanate şi analize ale sângelui. Medicul dumneavoastră mai poate efectua explorări pulmonare funcţionale pentru a evalua volumul de aer ce se deplasează prin bronhiile dumneavoastră. Dacă wheezing-ul dumneavoastră pare legat de o bronşită cronică sau de un emfizem, medicul dumneavoastră, poate dori să efectueze şi radiografii.

Tratament

Trebuie să consultaţi un practician al medicinii convenţionale pentru a determina cauza wheezing-ului de care suferiţi şi pentru a primi un tratament. Terapiile alternative, totuşi, pot ajuta la uşurarea disconfortului.

Medicină convenţională

Dacă wheezing-ul dumneavoastră este provocat de astm, medicul dumneavoastră vă va prescrie probabil bronhodilatatoare, medicamente ce ajută la dilatarea căilor respiratorii contractate. Dacă aveţi alergii, medicul dumneavoastră vă va prescrie aproape cu siguranţă antihistaminice, medicamente ce contracarează substanţele chimice care generează alergia în corpul dumneavoastră.

Dacă aveţi o bronşită acută, medicul dumneavoastră vă va prescrie probabil un antibiotic, pentru a combate infecţia respiratorie. În general, orice wheezing uşor ce însoţeşte bronşita acută dispare odată cu infecţia. În cazuri de bronşită cronică sau emfizem, medicul dumneavoastră poate prescrie un expectoram pentru a evacua excesul de mucus sau un bronhodilatator. În cazul unei urgenţe, când wheezing-ul este atât de sever încât vă este greu sau imposibil să respiraţi, o echipă medicală vă va administra o injecţie cu adrenalină, pentru a deschide căile respiratorii obstruate.

Medicină alternativă

Numeroase terapii alternative pentru astm pot fi eficiente împotriva wheezing-ului. Dacă aveţi astm, alergii grave, bronşită cronică sau emfizem, trebuie să fiţi supravegheat în mod regulat de un practician al medicinii convenţionale.

Exerciţii de yoga

Mai multe poziţii pot ajuta la ameliorarea wheezing-ului, învăţându-vă cum să vă controlaţi respiraţia şi să vă detensionaţi. Printre poziţiile deosebit de eficiente se numără Porumbelul şi Cobra.

  • Poziţia Porumbelul poate stimula respiraţia. Din poziţia în genunchi, duceţi prin alunecare membrul inferior stâng direct în spatele dumneavoastră. Respiraţi adânc şi întindeţi-vă toracele, în timp ce vă arcuiţi uşor spatele. Menţineţi poziţia timp de 20-30 secunde, respirând adânc. Expiraţi şi relaxaţi-vă. Repetaţi cu celălalt picior.

  • Pentru a calma spasmele cauzate de wheezing, încercaţi poziţia Cobra. Aşezaţi ambele antebraţe pe podea, cu coatele direct sub umeri. Inspiraţi şi împingeţi toracele în sus, îndreptând braţele în timp ce apăsaţi cu bazinul în podea. Menţineţi timp de 15 secunde, respirând adânc, apoi relaxaţi-vă încet.

Check Also

Cauzele şi caracteristicile scăderii în greutate

Cauză: hipoactivitatea glandei suprarenale Caracteristici comune: dureri abdominale, oboseală, zone de piele închise la culoare …

Cauzele şi caracteristicile anizocoriei

Cauzele şi caracteristicile anizocoriei sunt următoarele: pupila Adie (tonică) (pupilă care nu se contractă normal …

Cauzele şi caracteristicile pruritului anal

Boli rectale anale Cauză: boala inflamatorie intestinală (de exemplu, boala Crohn) Caracteristici comune: eliminare de …

Cauzele şi caracteristicile pruritului

Afecţiuni cutanate Cauză: dermatită de contact Caracteristici comune: eritem şi, uneori, vezicule cu localizare care …

Când pielea este uscată

Textura moale şi elastică a tegumentului normal este determinată de conţinutul de apă. Pentru a …