Pneumoniile cu anaerobi şi abcesele pulmonare

Caracteristici esenţiale

  • condiţii care favorizează aspiraţia
  • gebră, scădere ponderală, stare generală alterată
  • igienă dentară deficitară
  • spută purulentă şi fetidă (în multe cazuri)
  • infiltrate în zonele pulmonare afectate, cu prezenţa unor cavităţi (unice sau multiple) şi interesare pleurală

Date generale

Aspirarea unor mici cantităţi din secreţiile orofaringiene apare în timpul somnului şi la persoanele normale. Cu toate acestea, acest fapt conduce rareori la apariţia unor afecţiuni. Sechelele unei aspiraţii semnificative din punct de vedere cantitativ includ astmul nocturn, bronşiectaziile, pneumonitele chimice, obstrucţia mecanică a căilor aeriene şi infecţiile pleuropulmonare.

În categoria persoanelor predispuse la afecţiuni secundare aspiraţiei intră:

  • persoanele inconştiente datorită consumului excesiv de medicamente sau de alcool, convulsiilor, anesteziei generale sau bolilor sistemului nervos central;
  • bolnavii cu tulburări de deglutiţie secundare unor afecţiuni esofagiene sau neurologice;
  • bolnavii cu sonde nazogastrice sau traheale care prin prezenţa lor alterează mecanismele de apărare de la nivelul căilor aeriene.

Boala periodontală, care creşte numărul de bacterii anaerobe în materialul aspirat, se asociază cu creşterea probabilităţii unei infecţii pleuropulmonare cu anaerobi. Aspirarea conţinutului orofaringian duce iniţial la pneumonie în zonele dependente, cum ar fi segmentele posterioare ale lobilor superiori şi segmentele superioare şi bazale ale lobilor inferiori. Zonele dependente sunt determinate de poziţia corpului în momentul aspiraţiei. Debutul manifestărilor clinice este insidios. În momentul în care pacientul solicită consult medical, uneori sunt deja prezente pneumonii necrozante, abcese pulmonare sau empiem pleural.

Aproximativ două treimi dintre pacienţii cu pneumonii necrozante, abcese pulmonare şi empiem pleural au infecţii doar cu mai multe specii de anaerobi. Restul sunt infectaţi atât cu aerobi cât şi cu anaerobi. Dintre germeni anaerobi, cel mai frecvent sunt izolaţi Prevotella melaninogenica, streptococi anaerobi şi Fusobacterium nucleatum.

Elemente de diagnostic

Semne şi simptome

Pacienţii cu infecţii pleuropulmonare cu anaerobi se prezintă de obicei cu simptome generale ca febra, scăderea în greutate şi alterarea stării generale. Tusea şi expectoraţia cu spută purulentă fetidă sugerează o infecţie cu anaerobi, deşi absenţa unei tuse productive nu exclude diagnosticul. Bolnavii au o igienă dentară deficitară, însă rareori sunt edentaţi. În general, în această ultimă situaţie se asociază o leziune bronşică obstructivă.

Investigaţii paraclinice

Datorită contaminării cu flora bucofaringiană, culturile din sputa expectorată nu sunt relevante. Rezultatele culturilor au valoare numai în cazul unor secreţii obţinute prin aspiraţie transtoracică, toracocenteză sau prin bronhoscopie cu perie protectoare. Aspiraţia transtoracică este rareori indicată deoarece infecţiile pleuropulmonare cu anaerobi răspund bine la penicilină şi clindamicină.

Explorări imagistice

Aspectul radiologic poate orienta diagnosticul etiologic al infecţiilor pleuropulmonare cu anaerobi.

Abcese pulmonare

Abcesele pulmonare apar sub forma unor cavităţi cu pereţii îngroşaţi în care sunt prezente de obicei nivele hidroaerice înconjurate de o zonă de condensare. Trebuie făcut diagnosticul diferenţial cu alte afecţiuni care produc imagini cavitare (tuberculoză, micoze, cancer pulmonar, infarct pulmonar, granulomatoza Wegener).

Pneumonie necrozantă

Pneumonia necrozantă se distinge prin numeroase imagini cavitare în interiorul unei zone de condensare.

Empiem pleural

Empiemul pleural se caracterizează prin prezenţa de lichid pleural (cu aspect purulent la toracocenteză). Poate să apară în cadrul unui abces pulmonar sau al unei pneumonii necrotizante. Ecografia confirmă prezenţa lichidului pleural şi poate evidenţia existenţa pleureziei închistate.

Tratament

În cazul infecţiilor pleuropulmonare cu streptococi anaerobi sau cu tulpini orofaringiene de bacteroides la adulţi, antibioticul de elecţie este Penicilina G (1-2 milioane de unităţi la 4 ore). După ameliorarea simptomatologiei, tratamentul poate fi continuat cu Penicilina V (0,5-1 g oral la 6 ore). Ca alternativă la penicilină, cei mai mulţi autori recomandă clindamicină (600 mg intravenos la 8 ore, până la îmbunătăţirea stării pacientului, apoi 300 mg per os, la 6 ore).

Tratamentul antibiotic trebuie continuat până la stabilizarea imaginii radiologice, care poate dura luni de zile sau chiar mai mult. Interesarea pleurală necesită drenaj corespunzător. Pentru tratamentul empiemului pleural se impune efectuarea toracotomiei, drenajul pleural deschis fiind uneori necesar datorită tendinţei acestor infecţii la septarea spaţiului pleural, cu constituirea pleureziei închistate.

Check Also

Vegetaţii veneriene (genitale)

Se estimează că vegetaţiile veneriene (Condyloma acuminata) afectează între 10 şi 20 de milioane de …

Urechea înotătorului

Cunoscută profesioniştilor în domeniul medical sub denumirea de otită externă, urechea înotătorului este o inflamaţie …

Traumatisme sportive

Fiecare familie a avut partea ei de traumatisme legate de eforturile sportive sau, în mod …

Totul despre acupunctură

Secretele medicinei alternative Acupunctura este una dintre ramurile medicinei tradiţionale chineze. Fondată pe o viziune …

O boală „tăcută” poate cauza infertilitate

Chlamydia este una dintre cele mai frecvente infecţii cu transmitere sexuală – dar majoritatea celor …