Pneumonie nosocomială

Definiţie şi cauze

Pneumonia nosocomială este o infecţie pulmonară care apare după cel puţin 72 de ore de la internarea pacientului în spital (nosocomială înseamnă contactată în spital şi fără legătură cu boala pentru care pacientul a fost internat).

Principalii factori favorizanţi sunt: existenţa unui plămân aflat în stare precară (bronhopneumopatie cronică, legată în special de fumat), vârsta peste 70 de ani, slăbirea mecanismelor de apărare ale organismului (imunodepresie în SIDA sau în urma chimioterapiei efectuate pentru un cancer), spitalizarea într-o secţie de terapie intensivă, un tratament antibiotic în curs de efectuare şi intervenţiile chirurgicale la nivel pulmonar sau abdominal.

Frecvenţă

Pneumonia nosocomială reprezintă, din punct de vedere al frecvenţei, a treia formă de infecţie contractată în spital (după infecţiile urinare şi cutanate), dar prima cauză de deces. Ca urmare a măsurilor de prevenţie aplicate, frecvenţa cazurilor a scăzut sensibil, dar problema rămâne una dintre priorităţi în spital.

Semne şi simptome

Pneumonia nosocomială se manifestă prin febră şi semne respiratorii identice cu acelea din pneumopatia infecţioasă acută.

Investigaţii

Radiografia pulmonară este explorarea esenţială care arată o zonă de plămân anormală. Identificarea germenelui se face în secreţiile prelevate de la nivel pulmonar prin bronhoscopie (introducerea prin cavitatea bucală până în bronhii a unui tub prevăzut cu un sistem optic) sau în sânge (hemoculturi).

Evoluţie şi complicaţii

Este o afecţiune gravă care poate fi mortală, în special la pacienţii aflaţi deja într-o stare precară, mai ales cei internaţi în terapie intensivă şi aflaţi sub respiraţie artificială.

Tratament

Tratamentul antibiotic iniţial va trebui adaptat în funcţie de germenele identificat în probele recoltate şi de sensibilitatea acestuia la antibiotice.

Prevenţie şi educaţie

Regulile de igienă (spălarea sistematică a mâinilor de către întregul personal după atingerea unui pacient, izolarea pacienţilor infectaţi cu germeni deosebit de periculoşi etc.) şi utilizarea raţională a antibioticelor (care limitează apariţia germenilor rezistenţi la unele antibiotice) reprezintă punctele centrale ale prevenţiei.

Check Also

Vegetaţii veneriene (genitale)

Se estimează că vegetaţiile veneriene (Condyloma acuminata) afectează între 10 şi 20 de milioane de …

Urechea înotătorului

Cunoscută profesioniştilor în domeniul medical sub denumirea de otită externă, urechea înotătorului este o inflamaţie …

Traumatisme sportive

Fiecare familie a avut partea ei de traumatisme legate de eforturile sportive sau, în mod …

Totul despre acupunctură

Secretele medicinei alternative Acupunctura este una dintre ramurile medicinei tradiţionale chineze. Fondată pe o viziune …

O boală „tăcută” poate cauza infertilitate

Chlamydia este una dintre cele mai frecvente infecţii cu transmitere sexuală – dar majoritatea celor …