Pirozisul şi indigestia

Pirozisul şi indigestia (dispepsia) reprezintă durerea sau disconfortul în partea superioară a abdomenului. Unele persoane descriu această senzaţie ca balonare, saţietate precoce, arsură sau roadere. Senzaţia de saţietate poate apărea după o masă în cantitate mică (saţietate precoce), după o masă normală (saţietate postprandială) sau poate să nu fie legată de mese.

Deoarece dispepsia este de obicei un disconfort uşor, majoritatea oamenilor nu cer un sfat medical până când disconfortul nu este prezent o lungă o perioadă. Uneori, dispepsia este o senzaţie mai acută. În funcţie de cauza dispepsiei, pacienţii pot prezenta şi alte simptome: scăderea apetitului, greaţă, constipaţie, diaree, flatulenţă, eructaţii. La unele persoane, consumul de alimente agravează simptomele, iar la altele, mesele ameliorează simptomele.

Cauze

Dispepsia are multe cauze care, deşi este frecvent utilizat termenul de indigestie, nu implică o problemă a digestiei alimentelor. Dispepsia acută apare la scurt timp după ingestie:

  • unei mese îmbelşugate;
  • de alcool;
  • de medicamente iritante [bifosfonaţi, eritromicină, fier, antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)].

De asemenea, persoanele care suferă un infarct sau un episod de angină instabilă (ischemie coronariană acută) pot resimţi pirozis mai degrabă decât durere toracică. Cauzele comune pentru dispepsia recurentă includ:

  • acalazia;
  • cancerul (de esofag sau de stomac);
  • golirea întârziată a stomacului;
  • medicamente;
  • boala de reflux gastroesofagian (BRGE);
  • gastrita sau ulcerul peptic;
  • cauză necunoscută (dispepsia neulceroasă).

Acalazia este o tulburare în care contracţiile ritmice ale esofagului scad foarte mult, iar musculatura esofagului inferior nu se relaxează normal. Golirea întârziată a stomacului este o situaţie în care mâncarea rămâne în stomac pentru o perioadă anormal de lungă. De obicei, este cauzată de tulburări (de exemplu, diabet zaharat, boală a ţesutului conjunctiv sau boală neurologică) care afectează inervaţia tractului digestiv.

Anxietatea singură nu determină dispepsie. Însă, uneori, poate înrăutăţi dispepsia prin creşterea îngrijorării pacientului în legătură cu senzaţiile neplăcute, astfel încât o senzaţie uşoară devine foarte neplăcută. La multe persoane, doctorii nu găsesc nicio modificare la examenul fizic sau la examinarea esofagului şi a stomacului cu un tub flexibil prevăzut cu o cameră video (endoscopia superioară), în astfel de situaţii, numite dispepsie neulceroasă (funcţională), simptomatologia poate fi dată de creşterea sensibilităţii la fenomenele care se petrec în stomac sau de contracţiile intestinale.

Evaluare

Nu orice episod de dispepsie trebuie evaluat imediat de doctor. Următoarele informaţii pot ajuta oamenii să decidă dacă au nevoie de evaluarea medicului şi să ştie la ce să se aştepte în cadrul unui consult.

Semne de gravitate

La persoanele cu dispepsie, anumite semne şi simptome sunt cauze de îngrijorare:

  • dispnee, transpiraţii sau frecvenţă cardiacă crescută care însoţesc dispepsia;
  • pierderea apetitului (anorexie);
  • greaţă sau vărsături;
  • scădere în greutate;
  • scaune cu sânge;
  • dificultăţi la înghiţire (disfagie) sau durere la înghiţire (odinofagie).

Când să mergeţi la medic

Persoanele care au un singur episod de dispepsie cu debut brusc ar trebui să consulte medicul cât mai repede, în special dacă simptomele includ dispnee, transpiraţii, frecvenţă cardiacă rapidă. Aceste persoane pot avea un infarct miocardic. Persoanele cu dispepsie cronică la efort, dar care dispare în repaus pot avea angină pectorală şi ar trebui să consulte medicul în următoarele zile. Persoanele cu dispepsie şi cu unul sau mai multe semne de gravitate ar trebui să consulte medicul în maximum o săptămână. Cele care au dispepsie recurentă şi niciun semn de gravitate ar trebui să consulte medicul la un moment dat, dar o întârziere de o săptămână sau mai mult nu este periculoasă.

Ce va face medicul

În primul rând, medicul va întreba pacientul despre simptomele pe care le prezintă şi despre istoricul medical, apoi efectuează examenul fizic. Informaţiile obţinute la anamneză şi examinarea fizică sugerează adesea cauza şi testele care trebuie efectuate.

Istoricul medical este centrat pe obţinerea unei descrieri clare a simptomelor, inclusiv dacă simptomele sunt acute sau cronice. Medicul trebuie să ştie când apar simptomele, frecvenţa de recidivă, dacă apar dificultăţi la înghiţire şi dacă simptomele apar după consumul de alimente, alcool sau anumite medicamente. De asemenea, medicul trebuie să ştie ce factori determină înrăutăţirea simptomelor (anumite alimente, alcool sau un anumit efort) sau ameliorarea lor (în special, alimentaţia sau administrarea de antiacide).

Medicul întreabă pacientul despre simptome gastrointestinale, precum anorexie, greaţă, vărsături, vărsături cu sânge (hematemeză), scădere în greutate şi scaune negre sau cu sânge. Alte simptome includ dificultăţi de respiraţie şi transpiraţiile. Clinicianul trebuie să ştie dacă persoana a fost diagnosticată cu o boală gastrointestinală sau cardiacă, dacă are factori de risc cardiovasculari [precum valori crescute ale tensiunii arteriale (hipertensiune arterială) sau valori crescute ale colesterolului în sânge (hipercolesterolemie)], precum şi rezultatele unor teste efectuate anterior sau tratamente încercate.

De obicei, examenul medical nu sugerează medicului un diagnostic specific. Totuşi, acesta caută semne ale unor boli cronice, precum tegumente palide, atrofie musculară, pierderea ţesutului adipos (caşexie) sau coloraţia galbenă a ochilor şi a pielii (icter). Se efectuează şi un examen rectal (tuşeu rectal) pentru a detecta prezenţa sângelui. Cel mai probabil, medicul va recomanda o serie de teste pentru persoanele cu astfel de semne.

Examene de laborator

Testele posibile includ:

  • endoscopia superioară;
  • teste de sânge.

Din cauza riscului de cancer, doctorul examinează esofagul şi stomacul cu un tub flexibil prevăzut cu o cameră video ( endoscopie superioară) la persoanele cu vârsta peste 45 de ani şi la cele mai tinere care prezintă şi semne de alarmă. Pacienţii mai tineri şi care nu au alte simptome în afară de dispepsie sunt trataţi cel mai frecvent cu medicamente antiacide. Dacă tratamentul nu are rezultate, se va recomanda endoscopia.

Persoanele cu simptome de ischemie acuta coronariană, în special cei care au factori de risc cardiovasculari, ar trebui să meargă la departamentul de urgenţe pentru o evaluare imediată care include o electrocardiografie (ECG) şi teste de sânge pentru deteriorarea celulelor musculare cardiace. Persoanele cu simptome cronice, nespecifice, ar trebui să facă un set de analize de sânge. Dacă rezultatul testelor de sânge sunt modificate, medicul va lua în considerare efectuarea de teste suplimentare (precum teste imagistice sau endoscopie). Unii medici recomandă testarea pentru infecţia cu Helicobacter pylori printr-un test de respiraţie sau printr-o probă de scaun.

Medicul va efectua o manometrie esofagiană şi studii ale pH-ului (acidităţii) la persoanele care au simptome de reflux esofagian, după ce au efectuat o endoscopie superioară şi după o cură cu inhibitori de pompă de protoni (IPP), 2 până la 4 săptămâni. Uneori, un rezultat anormal găsit în timpul testelor (precum gastrita sau refluxul gastroesofagian) nu este cauza dispepsiei. Medicul deduce acest lucru atunci când tulburarea dispare, dar simptomele de dispepsie persistă.

Tratament

Cea mai bună metodă de a trata dispepsia este tratamentul cauzei. Persoanele fără o cauză identificabilă sunt supravegheate şi liniştite. Pentru persoanele care nu au o tulburare specifică, medicul recomandă tratament cu medicamente antiacide (precum inhibitori de pompă de protoni sau blocante ale receptorilor histaminergici H2) sau medicamente ce combat ulcerul prin creşterea cantităţii de mucus în stomac (agenţi citoprotectori). Alternativ, se pot recomanda medicamente care stimulează mişcarea musculaturii tractului digestiv (medicamente prokinetice - precum metoclopramid sau eritromicină). Pentru unele persoane, medicul poate prescrie antidepresive.

Reţineţi!

  • Persoanele cu disconfort sever în abdomenul superior sau în piept pot avea un infarct miocardic.
  • Persoanele care au semne de gravitate şi vârsta peste 45 de ani necesită endoscopie.
  • Persoanele care nu au semne de gravitate şi vârsta sub 45 de ani sunt tratate cu medicamente antiacide.
  • Persoanele cu simptome care nu cedează în 2 până la 4 săptămâni necesită o evaluare ulterioară.

Check Also

Gripă

Gripa este o boală virală extrem de contagioasă care apare cel mai frecvent iarna şi …

Leucemie

Leucemia este un cancer al sângelui. Spre deosebire de alte cancere, leucemia nu produce tumori, …

SIDA

Pentru o persoană care a contractat virusul ce provoacă SIDA, prognosticul pe termen lung este …

Hemoroizi

Hemoroizii sunt, în fond, venele dilatate ale rectului. Venele hemoroidare se află în porţiunea inferioară …

Artrită

Muncitorii americani lipsesc mai multe zile de la lucru din cauza durerilor articulare decât din …