Leucemie

Leucemia este un cancer al sângelui. Spre deosebire de alte cancere, leucemia nu produce tumori, ci o producţie necontrolată de globule albe sangvine canceroase. Leucemia - termenul derivă din cuvintele greceşti care înseamnă „alb” şi „sânge” - este deseori considerată o boală a copiilor, deşi afectează de fapt mult mai mulţi adulţi. Este mai frecventă la bărbaţi decât la femei şi la rasa albă decât la afroamericani. Aproape 30.000 de cazuri sunt diagnosticate în fiecare an în Statele Unite.

Termenul „dătător de viaţă” aplicat deseori sângelui nu este o exagerare. În plasma sa se află suspendate celulele albe ce combat bolile, plachetele care opresc sângerările din răni şi celulele roşii care transportă oxigenul spre toate părţile organismului. În fiecare zi, sute de miliarde de celule sangvine noi sunt produse în măduva osoasă - majoritatea celule roşii. La persoanele cu leucemie, însă, organismul începe să producă mai multe celule albe decât e necesar. Multe dintre celulele albe în exces nu se maturizează în mod normal, dar tind să supravieţuiască mult mai mult decât perioada lor normală de viaţă.

În ciuda numărului lor mare, aceste celule leucemice nu sunt capabile să combată infecţiile, aşa cum o fac celulele albe normale. Pe măsură ce se acumulează, ele interferează cu funcţiile organelor vitale, inclusiv cu producţia de celule sangvine sănătoase. În cele din urmă, organismul nu mai are suficiente celule roşii pentru transportul oxigenului, suficiente plachete pentru a asigura coagularea adecvată şi nici chiar suficiente celule albe pentru a combate infecţiile, făcând ca persoanele cu leucemie să fie anemice şi înclinate la vânătăi, sângerări şi infecţii.

Cazurile de leucemie sunt clasificate drept acute sau cronice. Celulele canceroase din leucemia acută încep să se multiplice înainte de a depăşi stadiul de imaturitate. Leucemiile cronice progresează mai încet, celulele canceroase dezvoltându-se până la deplina lor maturitate. Leucemiile sunt clasificate şi în funcţie de tipul de celule albe implicate. La microscop, se disting cu uşurinţă două tipuri principale de celule sangvine albe: celulele mieloide conţin mici particule sau granule. Celulele limfoide nu conţin, de obicei, astfel de granule.

Leucemia acută limfocitară sau limfoblastică (LAL), numită uneori leucemie a copilăriei, este cel mai frecvent tip de cancer al copiilor. Leucemia acută mieloidă (LAM) este cea mai frecventă formă de leucemie la adulţi. În lipsa tratamentului, leucemiile acute sunt, de obicei, mortale în câteva luni. Eficienţa tratamentului variază în funcţie de tipul şi de stadiul bolii, dar cu cât pacientul este mai tânăr, cu atât sunt mai mari şansele de remisiune.

Pentru leucemie, remisiune înseamnă că nu se mai pot detecta celule canceroase, iar măduva spinării are aspect normal. Pacienţii adulţi trataţi pentru leucemia acută limfocitară sau limfoblastică au 80-90% şanse de obţinere a remisiunii. Dintre aceştia, circa 40% supravieţuiesc cel puţin încă 5 ani, având şanse de vindecare completă. Pacienţii trataţi pentru leucemie acută mieloidă au 60-70% şanse de remisiune. Circa 20% din aceştia supravieţuiesc cel puţin 3 ani, cu posibilitate de vindecare completă.

Leucemiile cronice afectează mai mult adulţii de vârstă medie. Leucemia limfocitară cronică (LLC) este tipul cel mai benign, cu progresie lentă. Ea poate fi controlată eficient prin medicaţie, iar în fazele de început poate să nu necesite nici un tratament. Leucemia mielocitară cronică (LMC) este mai agresivă. Deoarece împiedicarea evoluţiei acestei boli spre o fază acută este dificilă chiar şi cu tratament, timpul mediu de supravieţuire este de circa patru ani. Fiecare dintre aceste patru tipuri principale de leucemie poate fi împărţit în multe subtipuri. Alte forme rare ale bolii sunt leucemiile cu celule păroase, prolimfocitară, megacariocitară şi eozinofilică.

Hemograma

Sângele normal conţine mai ales celule roşii şi un mic procent de celule albe. În sângele unui pacient cu leucemie limfocitară cronică, celulele albe sunt în număr anormal de mare. Aceste celule albe leucemice trăiesc mai mult decât normal, astfel încât celulele bătrâne se acumulează pe măsură ce sunt produse altele noi. Celulele leucemice interferează şi cu producţia de celule albe normale care combat infecţiile.

Simptome

Multe tipuri de leucemii nu produc în primele stadii nici un simptom evident. În cele din urmă, simptomele pot cuprinde oricare dintre următoarele:

  • anemie şi simptome legate de aceasta, cum ar fi oboseală, paloare şi senzaţie generală de boală;
  • tendinţa de a face vânătăi sau de a sângera cu uşurinţă, inclusiv sângerări din gingii sau nas sau sânge în scaun sau urină;
  • susceptibilitate la infecţii, de exemplu dureri ale gâtului sau bronhopneumonie, care pot fi însoţite de dureri de cap, febră moderată, afte sau erupţii pe piele;
  • ganglioni limfatici tumefiaţi, tipic la gât, axile sau în regiunea inghinală;
  • pierderea poftei de mâncare şi scădere în greutate;
  • jenă sub ultimele coaste din partea stângă (provocată de o splină mărită).

În stadiile avansate, simptomele pot include febră mare şi bruscă, confuzie, convulsii, incapacitate de vorbire sau mişcare a membrelor şi degradarea stării de conştientă.

Chemaţi medicul dacă:

  • aveţi oricare dintre simptomele descrise mai sus, pe care nimic nu le explică satisfăcător; ar trebui să faceţi o analiză a sângelui (hemogramă);
  • prezentaţi fără explicaţii sângerări, febră mare sau convulsii; a-ar putea să aveţi nevoie de tratament de urgenţă pentru leucemie acută;
  • aveţi leucemie în remisiune şi remarcaţi semne de recidivă, cum ar fi o infecţie sau sângerări care apar cu uşurinţă; ar trebui să faceţi o examinare de control.

Cauze

Nu se ştie exact ce provoacă leucemia, dar unii oameni par predispuşi genetic la această boală. Există anomalii cromozomiale asociate cu leucemia şi cu o boală preleucemică numită mielodisplazie. Nouă din zece persoane cu leucemie mielocitară cronică, de exemplu, au un cromozom anormal în celulele sângelui, numit cromozomul Philadelphia. Acest cromozom este o anomalie dobândită. El nu este nici moştenit, nici transmis mai departe copiilor.

Anomaliile cromozomiale asociate cu afecţiunile congenitale, cum ar fi sindromul Down, se corelează puternic cu anumite tipuri de leucemie şi cel puţin un virus din aceeaşi familie cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) a fost asociat cu o formă rară a bolii. Factorii de mediu par să influenţeze riscul de a face leucemie. Fumătorii sunt mai înclinaţi la anumite leucemii decât nefumătorii. Cercetările sugerează, de asemenea, că expunerea prelungită la radiaţii, diferite substanţe chimice din casă sau la locul de muncă şi câmpurile electromagnetice de joasă frecvenţă pot fi asociate cu leucemia - dar nu există dovezi definitive.

Procedee de testare şi diagnostic

Deoarece multe tipuri de leucemie nu prezintă simptome evidente în primele faze, boala poate fi diagnosticată întâmplător în timpul unei examinări fizice sau ca rezultat al unor teste sangvine de rutină. Dacă un pacient are ganglioni măriţi, gingii tumefiate, splina sau ficatul mărite, vânătăi extinse sau o erupţie cutanată punctiformă, medicul trebuie să suspecteze o leucemie.

Un test de sânge care arată un număr anormal de celule albe este, de obicei, util pentru un diagnostic preliminar. Pentru a confirma diagnosticul şi a identifica tipul exact, pacientului i se va face o puncţie biopsică de măduvă osoasă dintr-un os al bazinului şi un test pentru celule canceroase. În caz de leucemie mielocitară cronică se fac teste ADN pentru căutarea cromozomului Philadelphia.

Cancerul la copii

Să ai leucemie - sau orice alt cancer - este o situaţie înspăimântătoare, indiferent dacă eşti copil sau adult. Dar cancerul nu este neapărat o condamnare la moarte şi toţi cei care au cancer merită să-şi trăiască viaţa din plin. Dacă copilul dumneavoastră face cancer, cel mai bun lucru pe care-l puteţi face este să vă amintiţi că este în primul rând un copil şi abia apoi un pacient cu cancer.

Atitudinile pot fi surprinzător de contagioase. Nu vă prefaceţi că boala nu există. Aceasta nu vă va păcăli nici pe dumneavoastră, nici pe copil şi nu vă va ajuta să faceţi faţă întrebărilor şi emoţiilor generate de cancer. Încercaţi să aveţi o atitudine de optimism şi bună dispoziţie. Încurajaţi-vă prietenii, familia şi alte persoane din viaţa copilului să se poarte normal şi să-l ajute să trăiască o viaţă normală. Aceasta înseamnă îngrijire fără răsfăţ şi empatie fără a deveni prea protector sau prea indulgent.

În timp ce vă ocupaţi de acest copil special, nu îi uitaţi fraţii şi surorile - şi aceştia au nevoie de dumneavoastră. Şi atunci când vă simţiţi copleşit, amintiţi-vă că şansele de vindecare ale copilului dumneavoastră sunt mai mari ca niciodată.

Tratament

Deşi incidenţa raportată a leucemiei nu s-a modificat mult din anii ’50, mai mulţi oameni supravieţuiesc mai mult timp, mai ales datorită progreselor chimioterapiei. Leucemia copilăriei, de exemplu, reprezintă unul dintre cele mai importante succese ale tratamentului cancerului: aproximativ 90% dintre copiii diagnosticaţi cu leucemie obţin remisiune şi mai mult de jumătate sunt complet vindecaţi. Rata de supravieţuire la cinci ani pentru toţi pacienţii cu leucemie acută limfocitară sau limfoblastică a crescut de la 4% în anii şaizeci la peste 50% în anii ’90.

Medicină convenţională

Pentru leucemia acută, ţinta imediată a tratamentului este remisiunea. Pacientul este supus în spital unei chimioterapii agresive timp de mai multe săptămâni şi este menţinut constant într-o zonă de izolare sterilă pentru a micşora riscul de infecţie. Întrucât pacienţii cu leucemie au un număr foarte scăzut de celule sangvine normale, ei primesc, de obicei, transfuzii de sânge şi plachete pentru a stimula funcţia imună naturală şi pentru a reduce greaţa şi vărsăturile care pot să apară ca efecte secundare ale chimioterapiei.

Persoanele cu leucemie acută limfocitară sau limfoblastică pot obţine o remisiune satisfăcătoare după câteva săptămâni de chimioterapie agresivă în spital. Pentru a ţine boala sub control, ei vor continua să primească chimioterapie în doze mici şi uneori radioterapie timp de o lună sau mai mult, pentru eliminarea urmelor restante de cancer. Acasă vor primi un protocol de întreţinere timp de mai multe luni şi chiar ani. Deoarece leucemia acută mieloidă nu răspunde la fel de bine la chimioterapie, cea mai mare şansă de remisiune durabilă depinde de reuşita unui transplant de măduvă, care necesită un donator voluntar, cu tipul de ţesut şi caracteristici genetice compatibile - de obicei, un membru al familiei.

Un transplant de măduvă are trei stadii: prepararea, operaţia şi recuperarea. Mai întâi, numărul de celule albe canceroase ale pacientului este adus sub control - de obicei, prin chimioterapie, dar posibil şi prin leucofereză, un proces mecanic care separă celulele canceroase din sânge. În timpul fazei operatorii, măduva osoasă a pacientului este distrusă prin chimioterapie intensă, pentru a evita rejetul noii măduve. Pacientul primeşte apoi circa o Lingură de măduvă de la donator.

Recuperarea este stadiul cel mai periculos: până când măduva donatorului va începe să producă sânge nou, pacientul este practic lipsit de celule albe, făcând foarte posibilă moartea prin infecţie. Odată ce măduva donatorului se multiplică suficient - de obicei, în 2-6 săptămâni - există perspectiva de remisiune pe termen lung şi uneori de vindecare completă. Transplantul de măduvă osoasă este încă scump şi riscant, dar oferă cea mai mare şansă de remisiune şi de vindecare pentru leucemia acută mieloidă şi în cazurile recurente de leucemie acută limfocitară sau limfoblastică.

Deoarece leucemia limfocitară cronică afectează în general persoanele mai vârstnice şi progresează lent, tratamentul convenţional tinde să fie conservator. Cât timp simptomele sunt absente boala nu necesită tratament. Dacă apare mărirea ganglionilor şi a altor organe, leucemia limfocitară cronică poate fi, de obicei, controlată timp de mai mulţi ani prin chimioterapie orală. Mulţi oameni cu leucemie limfocitară cronică duc o viaţă normală, decedând din motive fără legătură cu leucemia.

Chimioterapia orală poate controla eficient simptomele leucemiei mielocitare cronice timp de mai mulţi ani, înainte ca aceasta să se acutizeze. Pacienţii cu leucemie mielocitară cronică pot supravieţui mai mult dacă primesc interferon, o proteină naturală care poate ucide sau reduce multiplicarea celulelor canceroase. Deoarece majoritatea cazurilor de leucemie mielocitară cronică avansează în cele din urmă, în ciuda tratamentului, spre o fază acută, unii medici recomandă transplantul de măduvă în timpul fazei cronice.

Pe lângă utilizarea tratamentelor standard, unii medici experimentează metode imunologice. Se speră că interferonul sau aşa-zişii modificatori de răspuns biologic vor ucide celulele leucemice sau vor induce recuperarea formei şi funcţiei lor normale. Oamenii de ştiinţă investighează alte metode de eliminare a celulelor canceroase fără a dăuna celulelor normale, printre care utilizarea medicamentului experimental numit interleukină şi identificarea proteinelor anticorpilor specifici împotriva celulelor canceroase, astfel încât acestea să poată fi distruse prin injecţii de substanţe radioactive.

Medicina alternativă

În mod realist, nu există nici un înlocuitor acceptabil pentru tratamentul convenţional al cancerului. Deşi multe terapii alternative sunt incluse în îngrijirile medicale standard, nici una nu este o metodă dovedită de vindecare. Terapiile alternative pot ameliora calitatea vieţii unui pacient cu cancer, dar sunt, în cel mai bun caz, considerate complementare şi nu înlocuitoare ale metodelor convenţionale.

Cele mai bune terapii complementare sunt cele care ajută controlul durerii, disconfortului şi anxietăţii datorate cancerului şi tratamentului său. Exerciţiile de reducere a stresului - alături de anumite vitamine, substanţe nutritive şi remedii vegetale care pot stimula funcţia imună - pot fi deosebit de benefice.

Ce puteţi face acasă

  • Pentru a reduce riscul de greaţă care decurge din chimioterapie, luaţi gustări uşoare pe parcursul zilei, în loc de mese bogate.
  • Pentru a reduce riscul de infecţie, evitaţi persoanele care sunt evident bolnave. Spălaţi-vă pe mâini înainte de masă şi înainte şi după ce aţi fost la toaletă. Faceţi zilnic un duş sau o baie caldă, iar pentru a vă usca, în loc să vă ştergeţi cu prosopul, tamponaţi-vă.
  • Dacă vă tăiaţi sau vă zgâriaţi, luaţi măsuri riguroase de antisepsie. Dacă vă apar semne de infecţie - febră, frisoane, dureri în gât, tuse, tumefierea sau înroşirea pielii - solicitaţi imediat tratament medical.
  • Pacienţii cu leucemie predispuşi la sângerare datorită numărului scăzut de plachete nu trebuie să utilizeze medicaţii conţinând aspirină. Acestea pot inhiba coagularea.

Cum să suportaţi chimioterapia

Pacienţii cu cancer care primesc chimioterapie sunt expuşi la efecte secundare neplăcute. Aceasta priveşte în mod particular pe cei suferind de leucemie, deoarece în tratamentul lor chimioterapia este esenţială. Din fericire, există medicamente care pot fi utile în ameliorarea efectelor secundare, ca şi diferite terapii complementare.

Metoda nu are importanţă atât timp cât dă rezultate. Acupunctura a fost utilizată în mod tradiţional pentru calmarea durerilor şi neplăcerilor din multe afecţiuni, inclusiv din cancer. Oricare dintre multiplele tehnici de relaxare - inclusiv masajul, yoga, qigong, meditaţia sau relaxarea musculară progresivă - pot ajuta la scăderea durerilor şi greţurilor care apar frecvent după chimioterapie. Alţii îşi găsesc liniştea în hobby-uri, ascultarea de muzică sau citirea unei cărţi bune.

Pentru a controla greaţa care poate să apară în anticiparea chimioterapiei, adulţii pot beneficia de antrenamente tip biofeedback, iar copiii răspund frecvent favorabil la diferite tipuri de distracţie sau la hipnoterapie.

Check Also

Vegetaţii veneriene (genitale)

Se estimează că vegetaţiile veneriene (Condyloma acuminata) afectează între 10 şi 20 de milioane de …

Urechea înotătorului

Cunoscută profesioniştilor în domeniul medical sub denumirea de otită externă, urechea înotătorului este o inflamaţie …

Traumatisme sportive

Fiecare familie a avut partea ei de traumatisme legate de eforturile sportive sau, în mod …

Totul despre acupunctură

Secretele medicinei alternative Acupunctura este una dintre ramurile medicinei tradiţionale chineze. Fondată pe o viziune …

O boală „tăcută” poate cauza infertilitate

Chlamydia este una dintre cele mai frecvente infecţii cu transmitere sexuală – dar majoritatea celor …