Leishmanioză viscerală (Kala-Azar)

Leishmanioza viscerală este produsă de complexul Leishmania donovani:

  • Leishmania donovani donovani (estul Indiei, Bangladesh, Asia de Sud-Est, Sudan, Etiopia, Kenya, focare dispersate în Africa Centrală, Asia Centrală a fostei URSS şi China)
  • Leishmania donovani infantum (litoralul mediteranean, Orientul Mijlociu, Iran, Arabia Saudită, Afganistan, Pakistan)
  • Leishmania donovani chagasi (America Centrală şi de Sud, Mexic)

În fiecare zonă, boala îmbracă trăsături clinice şi epidemice particulare. Au izbucnit epidemii în India, China şi Africa de Est. Atât Leishmania tropica - în Orientul Mijlociu, litoralul mediteranean, Kenia, India şi Asia de vest, cât şi Leishmania mexicana amazonensis - în bazinul amazonian produc forme sporadice de leishmanioza viscerală, mai puţin grave. Deşi omul este principalul rezervor de infecţie, animale ca rozătoarele, câinii şi alte canide au un rol important în transmiterea bolii.

Perioada de incubaţie este în medie de 4-6 luni (variază între 10 zile şi 24 de luni). La locul înţepăturii de insectă, poate apărea un nodul neulcerat ce precede manifestările sistemice. De obicei, nu este observat. Debutul poate fi acut (două săptămâni de la infecţie) sau insidios. Febra are un aspect ondulant cu două croşete zilnice şi este însoţită de transpiraţii, frisoane, astenie, pierdere ponderală, tuse şi diaree. Progresiv, se dezvoltă o splenomegalie gigantă, fermă şi nedureroasă.

Ficatul este uşor mărit, iar adenopatia generalizată este frecventă. Hiperpigmentarea tegumentului, în special pe palme, picioare, abdomen şi frunte este remarcabilă, mai ales în cazul fenotipului blond. La negri pot apărea erupţii reliefate sau ulceraţii ale pielii. Alte manifestări includ peteşii, sângerări gingivale şi epistaxis, icter, edeme şi ascită. Emacierea este progresivă, moartea apare în 1-2 ani sau în câteva luni, prin infecţii intercurente. În unele regiuni, manifestările cutanate nazale şi orale apar chiar în lipsa interesărilor viscerale.

Leishmanioza cutanată post-kala azar

Leishmanioza cutanată post-kala azar se dezvoltă în 1-2 ani după vindecarea aparentă (până la 10 ani în India şi China). Ca şi în cazul leprei, în zonele anterior afectate, apar multiple macule hiperpigmentate sau noduli. Pe faţă, pot apărea pete eritematoase. Leishmaniile sunt prezente în piele. Tratamentul cu antimoniu este, adesea, ineficient. La persoanele infectate cu HIV (cu sau fără SIDA), leishmanioza viscerală este o infecţie oportunistă. Numeroase cazuri au fost semnalate în zona mediteraneană şi câteva în America de Sud. Aceşti pacienţi au o simptomatologie mai redusă ca durată, fără febră sau splenomegalie şi un răspuns slab la tratament.

Diagnosticul de certitudine este dat de descoperirea microorganismelor în preparatele din sedimentul de sânge ultracentrifugat sau direct din sânge, în frotiuri colorate efectuate din aspirat de măduvă sternală sau creastă iliacă, ficat, ganglioni sau splină, exsudat nasofaringian sau în culturi. Din cauza riscurilor aspiraţiei splenice, trebuie făcută numai de persoane cu experienţă.

Contraindicaţiile aspiraţiei sunt: splină neindurată în faza acută, timp de protrombină prelungit, număr de trombocite sub 40.000/μl. Testul de aglutinare directă cu IgM şi testul ELISA sunt pozitive la începutul bolii. La cei mai mulţi pacienţi, testul cu anticorpi imunofluorescenţi IgG este pozitiv la titruri de 1:256 sau mai mari. Testul cutanat este totdeauna negativ în perioada activă a bolii, devenind pozitiv în luni sau ani după vindecare.

Alte manifestări caracteristice bolii sunt leucopenia progresivă (rareori peste 3.000 µl în primele 1-2 luni), limfocitoză şi monocitoza, anemia normocromă şi trombocitopenia. Proteinemia totală creşte semnificativ (10 g/dl sau mai mult), pe baza creşterii fracţiunii IgG. Albumina serică este de 3 g/dl sau mai mică. Testele funcţionale hepatice arată afectarea ficatului. Poate apare şi proteinurie. Diagnosticul diferenţial se face cu leucemii, limfoame, tuberculoză, brucelloză, malarie, febră tifoidă, schistosomiază, tripanosomiaza africană, endocardită infecţioasă, ciroză şi altele.

Medicamentul de elecţie este stibogluconatul de sodiu (20 mg/kg/doză, timp de 30 zile). În timp ce kala azar mediteraneană răspunde la 10-15 doze zilnice, în Kenya, Sudan şi India, boala necesită cel puţin 30 de zile de tratament. În caz de răspuns incomplet sau recădere, tratamentul se repetă. În caz de eşec, se folosesc pentamidină sau amfotericina B. În curs de evaluare se află alopurinolul, gamma interferonul uman şi paromomicina administrată parenteral, singure sau în combinaţie cu sare de antimoniu, pentamidină, amfotericina B sau amfotericina B încapsulată în lipozomi.

În lipsa tratamentului, rata mortalităţii atinge 90%. Diagnosticul precoce şi tratamentul reduc rata mortalităţii la 2-5%. Recăderile (până la 10% în India şi 30% în Kenya), apar, cel mai frecvent, la 6 luni după încheierea tratamentului.

Check Also

Vegetaţii veneriene (genitale)

Se estimează că vegetaţiile veneriene (Condyloma acuminata) afectează între 10 şi 20 de milioane de …

Urechea înotătorului

Cunoscută profesioniştilor în domeniul medical sub denumirea de otită externă, urechea înotătorului este o inflamaţie …

Traumatisme sportive

Fiecare familie a avut partea ei de traumatisme legate de eforturile sportive sau, în mod …

Totul despre acupunctură

Secretele medicinei alternative Acupunctura este una dintre ramurile medicinei tradiţionale chineze. Fondată pe o viziune …

O boală „tăcută” poate cauza infertilitate

Chlamydia este una dintre cele mai frecvente infecţii cu transmitere sexuală – dar majoritatea celor …