Holeră

Caracteristici esenţiale

  • scaune diareice abundente
  • scaune lichide, cu aspect uşor opalescent şi culoare gri, fără miros specific de fecale, cu sânge sau puroi („scaune ca apa de orez”)
  • evoluţia rapidă spre deshidratare marcată
  • antecedente de călătorie într-o zonă endemică sau de contact cu o persoană infectată
  • coproculturi pozitive şi prezenţa aglutinării vibrionilor cu ser specific

Date generale

Holera este o boală diareică acută, determinată de anumite serotipuri de Vibrio cholerae. Vibrionii holerici secretă o enterotoxină, responsabilă de manifestările digestive. Foarte rar, poate apărea febra. Toxina activează adenilat ciclaza de la nivelul enterocitelor intestinului subţire, producând hipersecreţia de apă şi ioni de clor, ceea ce are ca rezultat, o diaree masivă (peste 15 litri pe zi). Boala poate evolua letal, cu fenomene de şoc hipovolemic ireversibil.

Holera apare în epidemii în condiţii de aglomerare, război şi foamete (taberele de refugiaţi), acolo unde situaţia sanitară este inadecvată. Infecţia se produce prin consumul de apă şi alimente contaminate.

Holera a fost rar observată în Statele Unite până în 1991, când o izbucnire epidemică având originea în oraşele de coastă din Peru a ajuns până în Emisfera Vestică. Epidemia s-a răspândit în câteva ţări din America de Sud şi Centrală, ca şi în Mexic, fiind raportate cazuri de import şi în Statele Unite. Holera trebuie inclusă în diagnosticul diferenţial al diareilor apoase, în special la cei care au călătorit în ţările afectate.

Elemente de diagnostic

Semne şi simptome

Holera are un debut brusc, cu scaune diareice apoase, frecvente şi abundente (până la 11 pe oră). Scaunele lichide au aspect uşor opalescent şi culoare gri, fără miros specific de fecale, cu sânge sau puroi („scaune ca apa de orez”). Deshidratarea şi hipotensiunea apar rapid.

Investigaţii paraclinice

Diagnosticul se bazează pe coproculturi, ca şi pe reacţia de aglutinare a vibrionilor cu ser specific.

Profilaxie

Pentru persoanele care intră în zonele endemice sau pentru cei care se reîntorc din călătorii este disponibil un vaccin, care oferă doar o protecţie de scurtă durată. Se administrează în două doze, la 1-4 săptămâni. Se recomandă o doză rapel la fiecare 6 luni, pentru cei care rămân în zonele de risc.

Tratament

Tratamentul constă în administrarea de lichide. Pentru formele uşoare sau moderate de boală, este recomandată rehidratarea orală. O metodă simplă de rehidratare orală constă în adăugarea la 1 litru de apă, a unei linguriţe de sare de masă şi a 4 linguriţe de zahăr.

Administrarea intravenoasă a lichidelor este recomandată celor în stare de şoc, celor ce prezintă alte semne de hipovolemie severă, precum şi celor la care rehidratarea orală nu este posibilă. Pot fi eficiente, atât soluţia Ringer-lactat, cât şi soluţia pentru administrare intravenoasă, ce conţine la 1 litru: 4 g (aproximativ 70 mEq) NaCl, 1 g (10 mEq) KCl, 5,4 g (50 m moli) de sodiu lactat şi 8 g (45 m moli) de glucoza.

Terapia antimicrobiană scurtează evoluţia bolii. Câteva antibiotice sunt active pe Vibrio cholerae: tetraciclină, ampicilina, cloramfenicolul, biseptolul şi fluorochinolonele. Din cauza apariţiei rezistenţei încrucişate la antibiotice se recomandă obţinerea unei antibiograme înainte de începerea tratamentului.

Check Also

Vegetaţii veneriene (genitale)

Se estimează că vegetaţiile veneriene (Condyloma acuminata) afectează între 10 şi 20 de milioane de …

Urechea înotătorului

Cunoscută profesioniştilor în domeniul medical sub denumirea de otită externă, urechea înotătorului este o inflamaţie …

Traumatisme sportive

Fiecare familie a avut partea ei de traumatisme legate de eforturile sportive sau, în mod …

Totul despre acupunctură

Secretele medicinei alternative Acupunctura este una dintre ramurile medicinei tradiţionale chineze. Fondată pe o viziune …

O boală „tăcută” poate cauza infertilitate

Chlamydia este una dintre cele mai frecvente infecţii cu transmitere sexuală – dar majoritatea celor …