Glomerulonefrită

Caracteristici esenţiale

  • hematurie, eritrocite dismorfice, cilindri hematiei şi proteinurie uşoară
  • edeme declive şi hipertensiune arterială
  • insuficienţă renală acută

Date generale

Glomerulonefrită acută este cea mai rară cauză de insuficienţă renală acută, fiind responsabilă de aproximativ 5% din cazurile de insuficienţă renală intrinsecă. Anatomopatologic, se observă leziuni glomerulare inflamatorii. (în ordinea crescândă a severităţii, acestea includ leziuni mezangioproliferative, proliferative focale şi difuze şi cu formare de semilune).

Probabilitatea ca pacientul să aibă o evoluţie defavorabilă creşte paralel cu creşterea numărului glomerulilor afectaţi şi cu severitatea leziunii. Încadrarea glomerulonefritei acute se poate face prin investigaţii serologice. Markerii includ autoanticorpii anti-citoplasmă neutrofilică, autoanticorpii antimembrană bazală glomerulară şi alţi markeri imunologici.

Depunerea complexelor imune se produce de obicei când există un exces moderat de antigen faţă de producţia de anticorpi. Complexele formate în prezenţa unui exces marcat de antigen tind să rămână în circulaţie. Excesul de anticorpi, cu complexe antigen-anticorp mari stimulează de obicei fagocitoza şi eliminarea precipitatelor de către sistemul fagocitar mononuclear din ficat şi splină. Etiologia glomerulonefritei include nefropatia cu IgA (boala Berger), glomerulonefrită peri- sau postinfecţioasă, nefrita lupică, glomerulonefrită crioglobulinemică (asociată adesea cu infecţia cu virusul hepatitic B) şi glomerulonefrită membranoproliferativă.

Glomerulonefrita acută asociată cu anticorpi antimembrană bazală glomerulară este fie limitată la rinichi, fie asociată cu hemoragie pulmonară, caz în care este denumită sindrom Goodpasture. Leziunea este legată de prezenţa autoanticorpilor împotriva colagenului tip IV din membrana bazală glomerulară. Glomerulonefrita acută cu anticitoplasmă neutrofilică este o formă de vasculita a vaselor mici ce determină afecţiuni renale (primare şi secundare), fără depuneri de complexe imune sau de anticorpi. Se crede că boala este datorată proceselor imune mediate celular.

Granulomatoza Wegener este o vasculita necrotizantă sistemică a arterelor şi venelor mici asociată cu formarea granuloamelor intra- şi extravasculare. Pe lângă glomerulonefrită, aceşti pacienţi pot avea manifestări la nivelul căilor respiratorii superioare, pulmonare şi cutanate. Anticitoplasma neutrofilică citoplasmatică (c-ANCA) este specifică (88%) şi sensibilă (95%) pentru această entitate. Sindromul Churg-Strauss, denumit şi „vasculita alergică şi granulomatoasă”, este asociat cu astm sever şi eozinofilie, iar aspectul obişnuit este de coloraţie perinucleară (p-ANCA).

Poliangeita microscopică este o altă vasculita pauci-imună ce produce glomerulonefrită acută. Glomerulonefritele acute asociate cu anticitoplasma neutrofilică şi anticorpi antimembrană bazală glomerulară pot evolua către formarea de semilune şi au adesea un prognostic sumbru dacă tratamentul nu este instituit precoce. Alte cauze vasculare de glomerulonefrită acută includ hipertensiunea arterială malignă şi microangiopatiile trombotice, cum ar fi sindromul hemolitic uremie şi purpura trombotică trombocitopenică.

Elemente de diagnostic

Semne şi simptome

Pacienţii cu glomerulonefrită acută pot prezenta un sindrom nefritic cu hipertensiune arterială, edeme şi un sediment urinar patologic. Edemele apar mai întâi în regiunea periorbitală. Examenul de urină evidenţiază semne de leziune glomerulară, cu hematii, cilindri şi proteinurie moderată (de obicei < 2 g/zi). Dacă tubii renali nu sunt afectaţi, FeNa poate fi normală.

Investigaţii de laborator

Examenul cu dipstick şi cel microscopic evidenţiază prezenţa hematuriei, a proteinuriei şi a elementelor celulare (hematii, leucocite şi cilindri). Examenul urinii din 24 de ore pentru determinarea excreţiei proteice şi a clearance-ului creatininei cuantifică proteinuria şi documentează gradul disfuncţiei renale.

Testele suplimentare includ electroforeza proteinelor serice şi urinare (pentru mielom multiplu şi amiloidoza), determinarea nivelelor complementului (C3, C4, CH50), titrul antistreptolizinei O (ASLO), nivelul anticorpilor antimembrană bazală glomerulară şi anticitoplasmă neutrofilică, titrul anticorpilor antinucleari, teste hepatice şi pentru crioglobulinemie, factorul nefritic C3, ecografia şi biopsia renală.

Tratament

În funcţie de natura şi severitatea bolii, tratamentul constă în administrarea unor doze mari de corticosteroizi şi agenţi citotoxici, cum ar fi ciclofosfamidă. În sindromul Goodpasture se poate utiliza plasmafereza.

Check Also

Vegetaţii veneriene (genitale)

Se estimează că vegetaţiile veneriene (Condyloma acuminata) afectează între 10 şi 20 de milioane de …

Urechea înotătorului

Cunoscută profesioniştilor în domeniul medical sub denumirea de otită externă, urechea înotătorului este o inflamaţie …

Traumatisme sportive

Fiecare familie a avut partea ei de traumatisme legate de eforturile sportive sau, în mod …

Totul despre acupunctură

Secretele medicinei alternative Acupunctura este una dintre ramurile medicinei tradiţionale chineze. Fondată pe o viziune …

O boală „tăcută” poate cauza infertilitate

Chlamydia este una dintre cele mai frecvente infecţii cu transmitere sexuală – dar majoritatea celor …