Giardioză

Caracteristici esenţiale

  • Majoritatea infecţiilor sunt asimptomatice;
  • În unele cazuri, diaree acută sau cronică, uşoară sau severă, cu scaune voluminoase, spumoase, grăsoase, urât mirositoare, fără puroi sau sânge;
  • Jenă epigastrică, crampe, flatulenţă, senzaţie de epuizare;
  • Chişti şi, ocazional, trofozoiţi prezenţi în scaun;
  • Trofozoiţi prezenţi în lichidul duodenal.

Date generale

Giardioza este o infecţie a porţiunii superioare a intestinului subţire, produsă de protozoarul flagelat Giardia lamblia (numit şi Giardia intestinalis sau Giardia duodenalis). Răspândirea este universală, iar în ţările în curs de dezvoltare poate depăşi 20% din infecţiile pediatrice. În Statele Unite şi în Europa este considerat cel mai frecvent parazit intestinal, afectează persoane de toate vârstele, dar mai frecvent copiii.

Parazitul apare în fecale sub formă de trofozoit flagelat cu formă de pară tăiată longitudinal, simetric şi dimensiuni de 10-25 x 6-12 µm. Chistul măsoară 8-13 x 6-1 µm. Forma infecţioasă este cea chistică. Trofozoiţii sunt distruşi de aciditatea gastrică. Rezervorul de paraziţi din natură este omul, dar infecţia poate fi dobândită şi de la animale (câini, pisici, castori). În condiţii adecvate de umiditate, chiştii pot supravieţui în mediu timp de săptămâni sau luni.

Multe infecţii apar sporadic, ca rezultat al contaminării cu chişti a apei sau alimentelor, prin contact intim între persoane sau prin contact sexual anal-oral. Infecţii frecvente apar în cămine, creşe şi centre de sănătate mentală. Epidemiile apar ca rezultat al contaminării surselor de apă. O problemă specială o reprezintă infecţia cu giardia la cei care călătoresc în străinătate, cei care consumă apa râurilor, bărbaţii homosexuali şi pacienţii imunodeprimaţi. Giardioza nu este o infecţie oportunistă în SIDA.

După ingestia chiştilor, trofozoiţii ajung în duoden şi jejun. Ei produc deteriorarea epiteliului intestinal, atrofierea vilozităţilor, hipertrofierea criptelor şi infiltrat inflamator în lamina proprie. Probabil că infecţia este favorizată de hipogamaglobulinemie, nivelul scăzut de IgA secretorie, aclorhidrie şi malnutriţie. Recent giardia a fost detectată şi în stomac. Nu se ştie dacă e vorba de o infecţie localizată sau de o manifestare a reflexului duodenal.

Elemente de diagnostic

Semne şi simptome

O mare parte din persoanele infectate rămân purtători asimptomatici, iar infecţia se vindecă spontan. Manifestările clinice ale giardiozei sunt:

  • diareea acută;
  • diareea cronică;
  • sindrom de malabsorbţie.

Perioada de incubaţie este de circa 1-3 săptămâni. Debutul se face gradat sau acut. Faza acută durează câteva zile până la câteva săptămâni, fiind, de obicei, autolimitată, deşi eliminarea chisturilor continuă. Boala se poate croniciza. Diareea este, de obicei, uşoară. Uneori singurul simptom poate fi emisia zilnică după micul dejun a unui scaun voluminos, neformat.

Cu cât scaunele sunt mai frecvente, cu atât devin mai apoase şi mai bogate în mucus. Rar, apare sânge sau puroi în materiile fecale. Obişnuit, scaunele sunt voluminoase, grăsoase, spumoase şi urât mirositoare. Diareea apare zilnic sau în mod regulat. În zilele de pauză, scaunul este normal sau pacientul poate prezenta chiar constipaţie. Se înregistrează şi scădere în greutate, stare de slăbiciune, încetinirea creşterii la copii. Mai rar apar anorexie, greaţă, vărsături, dureri periombilicale şi crampe (postprandial) eructaţii, flatulenţă, borborisme şi meteorism abdominal. Uneori, se descriu stare subfebrilă, cefalee, urticarie sau mialgii.

Sindromul de malabsorbţie, ce poate surveni în stadiul acut sau cronic al bolii, se soldează cu pierdere ponderală marcată şi astenie. Infecţia cu giardia produce enteropatie cu pierderi de proteine, lipide şi vitamine, ca şi o deficienţă a dizaharidazelor intestinale ce persista un timp mai îndelungat la persoanele aparent vindecate.

Investigaţii paraclinice

Diagnosticul se pune pe identificarea chisturilor sau a trofozoiţilor în fecale sau în sucul duodenal. Aceasta este, uneori, dificilă, deoarece numărul de chisturi poate fi variabil de la o zi la alta, iar la debutul infecţiei, pacienţii pot fi simptomatici cu o săptămână înainte ca paraziţii să poată fi detectaţi. Acurateţea diagnosticului poate fi crescută prin următoarele procedee, care au însă nevoie de justificare clinică.

Trei probe vor fi recoltate la intervale de cel puţin două zile. O singură examinare poate diagnostica boala în 50-75% din cazuri, iar trei examinări diagnostichează 90% din bolnavi. Dacă probele nu sunt imediat examinate trebuie tratate cu un conservant. Purgativele nu cresc frecvenţa apariţiei paraziţilor în scaun. Utilizarea bariului, antibioticelor, antiacidelor, caolinului sau laxativelor uleioase reduc temporar (pentru cea 10 zile) numărul paraziţilor sau modifică rezultatele analizelor.

Chiar dacă diagnosticul prezumtiv nu este confirmat de examenele de laborator, se va începe tratamentul, paralel cu efectuarea unor noi analize:

  • enterotestul;
  • aspirarea lichidului duodenal (şi centrifugarea lui la 500 Hz pentru 5 minute);
  • periajul endoscopic;
  • biopsia duodenală.

Testele coproantigenice ELISA şi IFA au o sensibilitate de 85-98% şi o specificitate de 90-100%. Kiturile sunt păstrate pentru cazurile cu examen negativ coproparazitologic sau atunci când giardia trebuie diagnosticată în comunităţile de copii. Testul ELISA pentru anticorpi IgG nu face diferenţa între o infecţie acută şi o infecţie în antecedente. Radiografia intestinului subţire este, de obicei, normală la persoanele cu simptomatologie uşoară, dar poate arăta semne nespecifice ca alterarea motilităţii, îngroşarea pliurilor şi segmentarea coloanei de bariu la cei cu simptomatologie severă.

Tratament

Pacienţii simptomatici au nevoie de tratament. Tratamentul pacienţilor asimptomatici trebuie luat în considerare, deoarece ei pot transmite infecţia sau pot deveni simptomatici. În anumite cazuri de infecţie asimptomatică, este mai bine să aşteptăm câteva săptămâni înainte de iniţierea tratamentului, întrucât unele infecţii se pot vindeca spontan.

Eficiente sunt tinidazolul, metronidazolul, chinacrina sau furazolidonul. Deşi rară, rezistenţa la tratament poate apare. În astfel de cazuri, medicaţia se va schimba. Tinidazolul este medicamentul de elecţie. Se administrează în doză unică. După două săptămâni de la administrare examenele coprologice se repetă la intervale de 7 zile.

Toate aceste medicamente au şi efecte secundare. Potenţialul carcinogenetic al furazolidonului, metronidazolului şi tinidazo-lului pare să fie neglijabil. Nici unul dintre medicamente nu vindecă mai mult de 90% din cazuri (80% pentru furazolidon).

Metronidazolul

Doza este de 250 mg de 3 ori pe zi, timp de 7-10 zile. Poate produce tulburări gastrointestinale, cefalee, ameţeli, gust metalic, candidoza. Pacienţii trebuie avertizaţi că alcoolul consumat în timpul tratamentului duce la apariţia unei reacţii de tip disulfiram.

Furazolidonul

Doza este de 100 mg (în suspensie) de 4 ori pe zi, timp de 7-10 zile. Apar simptome gastrointestinale, febră, cefalee, rash şi o reacţie de tip disulfiram la consumul concomitent de alcool. Poate produce o uşoară hemoliză la persoanele cu deficit de G6PDH, rareori apar reacţii alergice.

Chinacrina (Mepacrina)

Doza este de 100 mg, de 3 ori pe zi, după mese, timp de 5-7 zile. Medicamentul are un gust amar. Frecvent, produce simptome gastrointestinale, cefalee şi ameţeli. Îngălbenirea temporară a pielii este rară. Psihoza toxică şi dermatită exfoliativă, deşi rare, pot fi severe şi de lungă durată. Chinacrina este contraindicată la persoanele cu istoric de psihoză sau la cei cu psoriazis. Nu e disponibilă în Statele Unite.

Tinidazolul

Dozele unice de 2 grame conduc la o rată de vindecare de 90-100%. Reacţiile adverse constau în simptome uşoare gastrointestinale la 10% din pacienţi. Mai rar, apar ameţeli şi cefalee.

Alte medicamente

Albendozolul (400 mg pe zi, timp de 5 zile) poate vindeca între 10 şi 95% din pacienţi. Tratamentul cu paromomicină (25-35 mg/kg/zi în trei prize pe zi, timp de 7 zile) este util la gravide deoarece nu se absoarbe din intestin.

Profilaxie

Nu există o chimioprofilaxie eficace pentru giardioză. Deoarece clorurarea nu distruge chiştii de giardia, cea mai eficientă profilaxie constă în filtrarea, fierberea sau iodurarea apei potabile.

Prognostic

Nu rămân sechele dacă tratamentul duce la eradicarea completă a infecţiei. Fără tratament, malabsorbţia severă care apare poate contribui la deces.

Check Also

Vegetaţii veneriene (genitale)

Se estimează că vegetaţiile veneriene (Condyloma acuminata) afectează între 10 şi 20 de milioane de …

Urechea înotătorului

Cunoscută profesioniştilor în domeniul medical sub denumirea de otită externă, urechea înotătorului este o inflamaţie …

Traumatisme sportive

Fiecare familie a avut partea ei de traumatisme legate de eforturile sportive sau, în mod …

Totul despre acupunctură

Secretele medicinei alternative Acupunctura este una dintre ramurile medicinei tradiţionale chineze. Fondată pe o viziune …

O boală „tăcută” poate cauza infertilitate

Chlamydia este una dintre cele mai frecvente infecţii cu transmitere sexuală – dar majoritatea celor …