Gastrită

„Gastrită” este un termen medical general pentru inflamaţia mucoasei ce căptuşeşte stomacul. Crizele de gastrită acută, marcate de disconfort, greaţă, vărsături sau diaree, durează de obicei numai una sau două zile. Termenul „acută” înseamnă că atacurile sunt scurte, nu neapărat că simptomele sunt grave. Persoanele cu gastrita cronică pot să nu aibă dureri, dar prezintă pierderea apetitului sau greaţă. Gastrita cronică poate duce la anemie pernicioasă, un deficit de celule sangvine provocat de lipsa de vitamină B12.

Gastrita apare cel mai frecvent printre vârstnici, dar ea poate afecta pe oricine, la orice vârstă. Auto-îngrijirea este deseori cel mai bun tratament pentru gastrita uşoară. Pentru cazurile mai grave tratamentul indicat de practician va depinde de boala ce provoacă inflamaţia.

Simptome

Gastrita poate fi indicată de o gamă largă de simptome variind între uşoare şi grave. Cele mai frecvente sunt:

  • disconfort sau durere în partea superioară a abdomenului;
  • greaţă;
  • vărsături;
  • diaree;
  • pierderea poftei de mâncare.

Chemaţi medicul dacă:

  • vărsaţi sânge sau aveţi scaune cu sânge negru sau de culoarea păcurei; s-ar putea să aveţi o hemoragie internă şi aveţi nevoie de îngrijiri medicale imediate;
  • durerea de stomac devine gravă; aţi putea avea un ulcer gastric sau duodenal;
  • aveţi o sete excesivă, o gură uscată sau urinaţi în cantitate mică; e posibil să fiţi deshidratat şi se impune refacerea (înlocuirea) lichidelor.

Cauze

Multe substanţe pot irita stomacul şi provoca gastrita acută sau cronică. Aspirina şi alte medicamente eliberate cu sau fără reţetă pot provoca eroziuni ale stratului ce căptuşeşte stomacul. Inflamaţia stomacului poate fi provocată de infecţii virale sau bacteriene, ca şi de substanţe ingerate.

Procedee de testare şi diagnostic

Medicul poate să suspecteze o gastrita acută din simptomele dumneavoastră şi poate indica teste pentru confirmarea diagnosticului. O radiografie cu bariu, de exemplu, poate arăta leziuni ale stomacului. Un alt procedeu posibil este gastroscopia, o examinare vizuală a interiorului stomacului. Un diagnostic confirmat al gastritei cronice necesită o biopsie.

Tratament

Atât în medicina convenţională cât şi în practicile alternative, tratamentul gastritei depinde de tipul de gastrita pe care îl aveţi. Medicina convenţională utilizează pentru tratament medicamente antiacide şi antibiotice, eliberate fără reţetă şi, în cazuri rare, intervenţia chirurgicală. Atât practicienii medicinei convenţionale cât şi cei ai celor alternative sugerează frecvent modificări ale stilului de viaţă - cum ar fi abandonarea fumatului - care să reducă riscul de apariţie a gastritei.

Medicină convenţională

În cazurile uşoare de gastrita sunt recomandate antiacidele eliberate fără reţetă. Dacă vi se pare că nu au efect, medicul vă poate prescrie cimetidină, ranitidină sau famotidină, care reduc producţia de acid a stomacului. Gastrita provocată de bacterii poate fi tratată cu antibiotice şi cu preparate eliberate fără reţetă care conţin sub-salicilat de bismut.

Gastrita cronică poate, de asemenea, fi tratată cu antiacide fără reţetă. Dacă stratul interior al stomacului a fost erodat serios de acidul gastric excesiv şi aveţi hemoragie internă, s-ar putea să aveţi nevoie de transfuzii de sânge şi alte lichide intravenoase. Poate fi necesară intervenţia chirurgicală pentru a opri sângerarea, dacă alte tratamente nu dau rezultate sau dacă aveţi ulcer sau perforaţii ale peretelui gastric.

Medicină alternativă

Tratamentele alternative ale gastritei se concentrează atât pe tehnicile fizice, cât şi pe cele mentale. Unele necesită îngrijirea unui specialist, dar pe unele le puteţi încerca şi singur acasă.

Presopunctură şi acupunctură

Un specialist poate trata gastrita prin utilizarea multor puncte (în funcţie de simptomele dumneavoastră) sau vă puteţi apăsa punctele asociate cu problemele sistemului digestiv, cum sunt Vas Conceptor 6 şi 12, Pericard 6, Splină 34 şi Stomac 36.

Fitoterapie

Pentru a vă linişti stomacul, beţi un ceai făcut cu o linguriţă de muşeţel (Matricaria recutita) lăsată într-o cană de apă clocotită timp de 10 minute. Extractul de lemn dulce (Glycyrrhiza glabra) sub formă de lichid sau capsule vă poate, de asemenea, fi de ajutor.

Homeopatie

Pentru gastrită acută încercaţi unul dintre următoarele remedii, luate din oră în oră, maxim patru doze. Dacă unul nu funcţionează, încercaţi altul, iar dacă gastrită persistă, consultaţi un homeopat pentru alte posibilităţi.

  • Arsurile şi vărsăturile calmate de alimente şi băuturi reci: Phosphorus (12x).
  • Creaţă, sensibilitate a stomacului şi o senzaţie de „piatră în stomac”: Bryonia (12x).
  • O senzaţie de nod în stomac, reflux acid, sughiţ şi disconfort accentuat după mâncare şi băutură: Nux vomica (12x).
  • Durere de stomac ce se ameliorează după masă, dar reapare două ore mai târziu: Anacardium (12x).

Alimentaţie şi dietă

Limitaţi sau eliminaţi alcoolul, cofeina şi băuturile carbonatate din alimentaţie. Cu toate acestea, în ciuda convingerilor populare, nu este nevoie să evitaţi în mod special alimentele condimentate. Mâncaţi mai multe fructe (dar nu citrice), legume preparate şi alimente neiritante şi mâncaţi mai puţine glucide rafinate, cum sunt pâinea albă şi orezul alb. Suplimentele de zinc şi vitamina A pot contribui la vindecarea mucoasei stomacului.

Ce puteţi face acasă

Antiacidele eliberate fără reţetă şi paracetamolul pot fi utile. Nu mâncaţi alimente solide în prima zi de apariţie a gastritei. Beţi multă apă şi alte lichide pentru a preveni deshidratarea - dar nu lapte, care creşte secreţia de acid.

Medicamentele şi gastrita

Medicamentele antiinflamatoare, utilizate deseori în artroze şi alte afecţiuni, pot irita suprafaţa interioară a stomacului până la apariţia gastritei şi altor probleme gastrice. Aspirina şi alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), ca ibuprofenul, naproxenul, indometacinul şi tolmetinul, fac parte dintre medicamentele care pot fi agresive pentru stomac. Evitaţi-le dacă vi s-a pus diagnosticul de gastrită.

Check Also

Vegetaţii veneriene (genitale)

Se estimează că vegetaţiile veneriene (Condyloma acuminata) afectează între 10 şi 20 de milioane de …

Urechea înotătorului

Cunoscută profesioniştilor în domeniul medical sub denumirea de otită externă, urechea înotătorului este o inflamaţie …

Traumatisme sportive

Fiecare familie a avut partea ei de traumatisme legate de eforturile sportive sau, în mod …

Totul despre acupunctură

Secretele medicinei alternative Acupunctura este una dintre ramurile medicinei tradiţionale chineze. Fondată pe o viziune …

O boală „tăcută” poate cauza infertilitate

Chlamydia este una dintre cele mai frecvente infecţii cu transmitere sexuală – dar majoritatea celor …