Epilepsie

Epilepsia este o afecţiune neurologică dificil de definit, având o mare varietate de simptome, grade foarte diferite de severitate şi mult mister în jurul cauzelor. Totuşi, în toate cazurile, este rezultatul furtunilor electrice în creier – descărcări necontrolate ale neuronilor. Declanşarea electrică inadecvată a celulelor creierului produce crizele caracteristice comiţialităţii, care pot să apară rar sau în succesiune rapidă.

Diagnostic: Leucemie acută limfoblastică

Tartament actual de elecţie:

  • Inducţie: Chimioterapie combinată. Adulţi: Vincristină, prednison, daunorubicină şi asparaginază. Copii: Vincristină, prednison, cu sau fără asparaginază.
  • Consolidare: Chimioterapie alternativă cu mai mulţi agenţi. Transplant allogenic de măduvă osoasă la adulţii tineri, sau boală cu risc înalt sau pentru a doua remisiune. Profilaxia SNC cu metotrexat intratecal, cu sau fără iradierea creierului.
  • Menţinerea remisiunii: metotrexat, tioguanină.

Alţi agenţi şi proceduri valoroase: Doxorubicină, citarabină, ciclofosfamidă, etoposid, teniposid’ (VM-26), allopurinol2, transplant autolog de măduvă osoasă.

Diagnostic:

Tartament actual de elecţie:

Alţi agenţi şi proceduri valoroase:

Chiar dacă fiecare caz de epilepsie este distinct, pentru descrierea crizelor epileptice a fost elaborată o schemă de clasificare standardizată. Atacurile sunt împărţite în două mari tipuri: generalizate (implicând întregul creier) şi parţiale (descărcări inadecvate cu originea într-o zonă a creierului). în cadrul acestor categorii, crizele sunt identificate mai precis prin caracterele atacului.

Cele două forme mai frecvente de crize epileptice sunt de tip general: criza de petit mal, care poate prezenta simptome de tipul mişcărilor de înghiţire sau privirii în gol şi se poate repeta de mai multe ori într-o zi, şi criza de grand mal, care poate începe cu un strigăt, pierderea conştientei şi cădere, urmate de rigiditate şi apoi de mişcări spastice, o perioadă de confuzie şi, uneori, de somn adânc. Printre tipurile parţiale sunt crizele de lob temporal care pot fi precedate de un sentiment vag de disconfort abdominal, halucinaţii senzoriale şi percepţii distorsionate de tipul deja vu şi crizele jacksoniene cu contracţii localizate ale muşchilor, care uneori se extind la întregul corp.

Primele semne de epilepsie apar, de obicei, în copilărie sau adolescenţă. Copiii foarte mici cu febră mare pot face convulsii, dar acestea nu sunt epilepsie adevărată, iar astfel de crize dispar, în general, după vârsta de trei ani.

  • Citokine: IL-1
  • Sursa celulară primară: macrofagele
  • Activitatea bilogică principală: mediator imunologic şi inflamator; reactant al fazei acute; amplifică răspunsul imun

  • Citokine: IL-2
  • Sursa celulară primară: limfocitele T
  • Activitatea bilogică principală: promovează activarea şi creşterea celulelor T

  • Citokine: IL-3
  • Sursa celulară primară: limfocitele T
  • Activitatea bilogică principală: factorul de creştere hematopoietic, „factorul stimulator al coloniilor multiple”

  • Citokine: IL-4
  • Sursa celulară primară: limfocitele T
  • Activitatea bilogică principală: factor de creştere al limfocitelor T şi B, al mastocitelor; promovează transformarea izotipurilor IgE

  • Citokine: IL-5
  • Sursa celulară primară: limfocitele T
  • Activitatea bilogică principală: factor de creştere al celulelor B; iniţiază producţia de IgA; iniţiază creşterea şi diferenţierea eozinofilelor

  • Citokine: IL-6
  • Sursa celulară primară: macrofagele, limfocitele T
  • Activitatea bilogică principală: factori de diferenţiere a celulelor B; reactant de fază acută

  • Citokine: IL-7
  • Sursa celulară primară: celulele stromale din splină şi timus
  • Activitatea bilogică principală: factor de creştere pentru celulele T şi B în stadii foarte precoce

  • Citokine: IL-8
  • Sursa celulară primară: macrofagele, celulele T
  • Activitatea bilogică principală: factor chemotactic pentru neutrofile, limfocite; stimulează exprimarea integrinei

  • Citokine: IL-9
  • Sursa celulară primară: limfocitele T
  • Activitatea bilogică principală: factor stimulator hematopoietjc, împreună cu IL-2, IL-3, IL-4

  • Citokine: IL-10
  • Sursa celulară primară: limfocitele T
  • Activitatea bilogică principală: factor reglator-inhibitor al activăreii celulare; inhibă producţia de citokine proinflamatorii de către monocite şi macrofage

  • Citokine: TNF
  • Sursa celulară primară: macrofagele, celulele T, mastocitele, celulele NK
  • Activitatea bilogică principală: se suprapune cu activitatea IL-1, dar are o activitate antitumorală mai puternică

  • Citokine: IFN-a, IFN-b, IFN-g
  • Sursa celulară primară: limfocitele B, macrofagele, fibroblastele, celulele epiteliale, limfocitele T
  • Activitatea bilogică principală: acţiuni antivirale şi antitumorale; activează macrofagele; cresc activitatea citotoxică a limfocitelor şi celulelor NK

  • Citokine: GM-FSC
  • Sursa celulară primară: limfocitele T, fibroblastele, celulele endoteliale
  • Activitatea bilogică principală: factor de creştere pentru coloniile de granulocite, macrofage şi eozinofile; activează activitatea de fagocitoză a neutrofilelor; cresc citotoxicitatea eozinofil-mediată; iniţiază eliberarea de histamină de către bazofile

Simptome

Crizele comiţiale – episoade de activitate mentală sau musculară anormală – sunt indicatoarele de bază ale epilepsiei. Ele variază considerabil:

♦ privirea fixă înainte şi căderea într-o imobilitate completă pentru mai multe secunde caracterizează criza de petit mal.

♦ pierderea conştientei, mişcările spastice ritmice şi incontinenţa urinei sunt printre semnele crizei de grand mal, care poate dura până la 30 de minute.

♦ plescăitul repetitiv al buzelor, mişcările fără sens ale mâinilor şi sentimentul de detaşare de cele înconjurătoare pot indica o criză de lob temporal.

♦ contracţiile ritmice ale unei mâini, unui picior sau ale feţei, urmate deseori de o perioadă de slăbiciune sau paralizie, indică o criză jacksoniană.

♦ convulsiile la un copil bolnav, cu vârsta între trei luni şi trei ani, datorate unei ascensiuni bruşte a febrei indică convulsiile febrile.

Chemaţi medicul dacă:

♦ dumneavoastră sau cineva fără episoade precedente de epilepsie prezintă o primă astfel de criză. Aveţi nevoie de diagnosticul unui medic; cauza poate fi şi o intoxicaţie, un accident vascular cerebral sau o supradoză de medicament sau de drog. La copiii febrili, convulsiile pot fi semnul unei meningite; solicitaţi imediat ajutor medical.

♦ o criză urmează alteia, fără reluarea conştientei; creierul poate fi lipsit de oxigen -sunaţi fără întârziere la 121 sau la numărul local al urgenţelor.

Cauze

Cele mai multe cazuri de epilepsie au origine necunoscută. Uneori, însă, este indicată o bază genetică, iar alte cazuri pot fi atribuite unei traume la naştere, intoxicaţiei cu plumb, unor infecţii congenitale ale creierului sau leziuni ale capului, dependenţei de alcool sau droguri sau efectelor unei boli organice. Şi declanşatorii crizelor variază mult. Printre factorii care pot provoca atacuri sunt anumite substanţe chimice sau alimente, deprivareade somn, stresul, luminile care clipesc, menstruaţia, unele medicamente prescrise de medic sau care nu necesită reţetă şi, posibil, anticoncepţionalele orale.

Procedee de testare şi diagnostic

O electroencefalogramă (EEG) efectuată pe un individ deprivat de somn poate revela undele anormale ale creierului caracteristice epilepsiei, iar tehnici imagistice cum sunt RMN sau TC pot identifica leziunile fizice ce ar putea provoca crizele epileptice.

Tratament

Epilepsia poate fi deseori bine controlată prin medicaţie. O precauţie recomandată epilepticilor este purtarea unei brăţări SOS astfel încât alte persoane să poată recunoaşte rapid ce se întâmplă în cazul unei crize şi să poată asigura un ajutor eficient.

Medicină convenţională

În marea majoritate a cazurilor, frecvenţa şi gravitatea crizelor epileptice pot fi reduse sau complet eliminate prin medicaţie regulată; efectele secundare variază, dar cele mai multe sunt uşoare. Printre anticonvulsivantele prescrise uzual sunt fenitoina, fenobarbitalul, acidul valproic, carbamazepina şi gabapentinul.

Medicină alaternativă

Nu trebuie niciodată practicată automedicaţia, în loc de îngrijirile unui medic, iar medicul dumneavoastră trebuie să fie la curent cu toate tratamentele urmate în paralel, pentru a evita orice incompatibilităţi între medicamente. Nu există înlocuitori pentru beneficiile terapiei medicamentoase prescrise.

Homeopatie

Vă puteţi gândi la consultarea unui homeopat dacă medicamentele convenţionale prescrise nu controlează complet crizele comiţiale. Remediile homeopate pot servi ca suplimente eficiente ale medicamentelor convenţionale, dar nu aşteptaţi rezultate peste noapte; homeopatul vă va spune peste cât timp tratamentele vor începe să funcţioneze.

Medicină psihosomatică

Biofeedback-ul pe electroencefalogramă poate ajuta eficient epilepticii să îşi modifice undele creierului pentru prevenirea crizelor. Sub îndrumare, ei învaţă să îşi controleze propriile unde cerebrale privindu-le pe ecranul unui computer.

Osteopatie

Când epilepsia pare să fie rezultatul unei leziuni fizice, osteopatia craniană sau terapia cranio-sacrală pot fi utile; consultaţi un osteopat.

Ce puteţi face acasă

♦ Practicaţi regulat tehnicile de biofeedback, învăţate de la un specialist, pentru a vă feri de atacurile epileptice.

♦ Asiguraţi-vă că dormiţi suficient; somnul insuficient poate mări posibilitatea apariţiei crizelor.

Prevenire

Identificaţi şi umăriţi acele alimente, mediu ambiant sau semne fizice şi emoţionale care precedă crizele. Nu este neobişnuit, de exemplu, să vă simţiţi plictisit sau exaltat cu câteva ore înaintea unei crize de grand mal şi imediat înaintea atacului să conştientizaţi o „aură” de avertizare – poate un gust sau un miros; această avertizare vă poate permite să vă întindeţi în timp util pentru evitarea unei căzături. în cazurile în care semnul este un miros, unele persoane sunt capabile să combată crizele epileptice inhalând un miros pătrunzător, de exemplu de usturoi sau trandafiri. Când semnele preliminare cuprind depresia, iritabilitatea sau durerile de cap, o doză suplimentară de medicaţie (cu aprobarea unui medic) poate contribui la prevenirea unui atac. în cazul unei crize jacksoniene, strângerea puternică a muşchilor din jurul celor care se contractă poate, uneori, întrerupe atacul.