Dengă

Caracteristici esenţiale

  • expunere cu 7-10 zile înainte de debut
  • debut brusc cu febră ridicată, frisoane, dureri severe, cefalee, faringită, prostraţie şi depresie
  • curbă febrilă bifazică: faza iniţială, 3-7 zile; remisiune, urmată de faza a doua, cu un nou puseu febril care durează 1-2 zile
  • erupţia cutanată este bifazică: la început aproape imperceptibilă, urmată de modificări maculopapulare, scarlatiniforme, morbiloforme sau peteşiale care apar de la extremităţi şi se întind spre zonele posterioare.
  • leucopenie

Date generale

Denga este o boală de natură virală (produsă de togavirusuri sau flavivirusuri) transmisă prin muşcătura ţintarului Aedes. Poate fi produsă de unul din cele câteva serotipuri cu răspândire largă între latitudinile 25°N şi 25°S (de exemplu, serotipurile din Thailanda, India, Filipine, Caraibe inclusiv Puerto Rico şi Cuba, America Centrală şi Africa). Boala apare doar în sezonul activ al ţânţarilor (vreme călduroasă). Perioada de incubaţie este de 3-15 zile (de obicei în medie 7-10 zile). În Statele Unite au fost raportate episoade infecţioase in sudul Texasului în 1986 şi la graniţa cu Mexicul.

Elemente de diagnostic

Semne şi simptome

De regulă, febra denga este o boală febrilă nespecifică, autolimitată, cu manifestări variabile de la infecţie asimptomatică până la hemoragie severă şi şoc letal subit. Forma severă a bolii debutează brusc cu febră ridicată, frisoane şi dureri intense (ca în cazul fracturilor osoase) la nivelul capului, spatelui şi extremităţilor, însoţite de faringită, prostraţie şi depresie. Poate apare un eritem conjunctival, cu congestie sau pigmentare cutanată. Faza febrilă iniţială durează 3-7 zile, şi este în general, dar nu întotdeauna, urmată de remisiune care poate dura până la două zile.

Erupţia cutanată apare în 80% din cazuri în timpul remisiunii sau în a doua fază febrilă, care durează 1-2 zile şi este însoţită de manifestări similare, dar de regulă de intensitate mai redusă comparativ cu cele din prima fază. Poate fi scarlatiformă, morbiliformă, maculopapulară sau peteşială. Apare pentru prima oară pe faţa dorsală a mâinilor şi labei picioarelor şi se întinde înspre braţe, picioare, trunchi şi gât dar poate ajunge şi la nivelul feţei. Erupţia cutanată durează de la 2 ore până la câteva zile şi poate fi urmată de descuamare.

Febra denga hemoragică este însoţită de erupţii cutanate peteşiale şi hemoragii digestive. Această formă de boală este cauzată probabil în Asia de diverse tulpini (toga-, flavivirusuri) şi este din ce în ce mai des întâlnită în Caraibe, Mexic şi America Centrală, de obicei ca rezultat al infecţiei cu serotipul 2. Unele glicoproteine ale învelişului virusului febrei denga prezintă structură asemănătoare cu unii factori ai coagulării, inclusiv plasminogenul.

Aceasta explică mecanismul autoimun al manifestărilor hemoragice. Înaintea apariţiei erupţiei cutanate este dificil de făcut diagnosticul diferenţial al febrei denga de malarie, febra galbenă sau de gripă. Prezenţa rash-ului face ca diagnosticul de febră denga să fie mult mai probabil.

Examene paraclinice

În febra denga apare în mod caracteristic leucopenia. Forma hemoragică a bolii evoluează cu trombocitopenie. Virusul poate fi izolat din sânge în timpul fazei acute.

Complicaţii

Complicaţiile cele mai frecvente sunt: depresia, pneumonia, insuficienţa medulară, irita, orhita şi ovarita. Şocul apare în forma hemoragică a bolii.

Profilaxie

Măsurile profilactice disponibile includ controlul ţânţarilor şi folosirea insecticidelor, în special în cazul expunerilor în decursul primelor ore ale dimineţii şi spre seară. A fost dezvoltat un vaccin eficient, care nu este însă comercializat.

Tratament

Tratamentul urmăreşte menţinerea unui echilibru hidric şi păstrarea tensiunii arteriale în limite normale. Se recomandă ca analgezic folosirea acetaminofenului în locul aspirinei şi recuperarea treptată a activităţii.

Prognostic

Cazurile letale sunt rare, deşi refacerea este lentă.

Check Also

Vegetaţii veneriene (genitale)

Se estimează că vegetaţiile veneriene (Condyloma acuminata) afectează între 10 şi 20 de milioane de …

Urechea înotătorului

Cunoscută profesioniştilor în domeniul medical sub denumirea de otită externă, urechea înotătorului este o inflamaţie …

Traumatisme sportive

Fiecare familie a avut partea ei de traumatisme legate de eforturile sportive sau, în mod …

Totul despre acupunctură

Secretele medicinei alternative Acupunctura este una dintre ramurile medicinei tradiţionale chineze. Fondată pe o viziune …

O boală „tăcută” poate cauza infertilitate

Chlamydia este una dintre cele mai frecvente infecţii cu transmitere sexuală – dar majoritatea celor …