Conjunctivită

Conjunctivita este cea mai frecventă afecţiune a ochiului. Poate fi acută sau cronică. Cele mai multe cazuri sunt datorate infecţiilor bacteriene (inclusiv gonococice sau chlamidiene) sau virale. Alte cauze sunt keratoconjunctivita sicca, alergiile şi iritaţiile chimice. Modul de transmitere a conjunctivitei infecţioase este, de obicei, contactul direct, prin degete, prosop, batiste etc., către ochiul pereche sau către alte persoane. Conjunctivita trebuie diferenţiată de uveita acută, glaucomul acut şi afecţiunile corneene.

Conjunctivita bacteriană

Microorganismele cel mai frecvent implicate în conjunctivita bacteriană sunt stafilococii, streptococii (în special pneumococul), Haemophilus spp., Pseudomonas spp., Moraxella spp. Toate pot produce o secreţie purulentă abundentă. Nu apar tulburări de vedere, ci doar un uşor disconfort. În cazurile severe, se recomandă examinarea după colorare a materialului de raclaj conjuncţi val şi efectuarea de culturi. Boala este, de obicei, autolimitată, evoluând timp de 10-14 zile în absenţa tratamentului. O sulfonamidă (de exemplu sulf-acetamidă, soluţie sau unguent oftalmic 10%) instilată local de trei ori pe zi, rezolvă infecţia în 2-3 zile.

Conjunctivita gonococică

Conjunctivita gonococică, dobândită, de obicei, prin contactul cu secreţii genitale infectate, se manifestă prin secreţii purulente abundente. Reprezintă o urgenţă oftalmologică deoarece implicarea corneeană poate duce, rapid, la perforaţie. Diagnosticul trebuie confirmat prin frotiu colorat şi culturi din materialul de secreţie. Dacă nu este afectată corneea, o singură doză de ceftriaxonă, 1 g intramuscular, este eficace. Când este afectată corneea, este necesar un tratament de 5 zile cu ceftriaxonă administrată parenteral (1-2 g pe zi). Pot fi utilizate şi antibiotice de uz topic, ca bacitracina sau eritromicina. La aceşti pacienţi, trebuie luate în consideraţie şi alte boli cu transmitere sexuală, cum sunt: chlamidioza, sifilisul, infecţia HIV.

Keratoconjunctivita cu Chlamydia

Trahomul (Chlamydia trachomatis, serotipurile A-C)

Pe plan mondial, trahomul reprezintă o cauză majoră de orbire. Episoadele infecţioase recurente din copilărie se manifestă cu conjunctivită foliculară bilaterală, keratită epitelială, vascularizaţie corneeană (panus). Cicatrizarea conjunctivei tarsale duce la adult la entropion şi trichiază, cu leziuni secundare ale corneei centrale. Diagnosticul pozitiv se face pe baza examinării materialului de raclaj conjunctival colorat Giemsa.

Tratamentul trebuie început pe baza datelor clinice, fără a se aştepta confirmarea laboratorului. Se administrează tetraciclină sau eritromicina, 250 mg de şase ori pe zi sau doxiciclina, 100 mg de două ori pe zi, timp de 3-5 săptămâni. Mai poate fi eficace o doză unică de azitromicină, 20 mg/kg. Tratamentul local nu este necesar. Tetraciclina este contraindicată în timpul sarcinii şi la copiii mici. Tratamentul chirurgical presupune corectarea deformărilor palpebrale şi transplantul de cornee.

Conjunctivita cu incluziuni (Chlamydia trachomatis, serotipurile D-K)

Agentul patogen al conjunctivitei cu incluziuni este o cauză frecventă de infecţii ale tractului genital la adult. Ochiul este afectat după contactul accidental cu secreţiile genitale. Astfel, conjunctivita cu incluziuni a adultului apare cel mai frecvent la adulţi tineri, cu viaţă sexuală activă. Boala debutează cu eritem acut, secreţie purulentă şi iritaţie. Modificările ochiului constau din conjunctivită foliculară cu keratită minoră. Adeseori, se poate palpa un ganglion limfatic preauricular, nedureros.

Vindecarea se produce, de obicei, fără sechele. Examenul citologic al materialului de raclaj conjunctival este similar celui din trahom. Tratamentul se face oral cu tetraciclină sau eritromicina, 250-500 mg, de patru ori pe zi sau doxiciclina, 300 mg iniţial, apoi 100 mg pe zi, timp de două săptămâni. Înainte de iniţierea tratamentului, toţi pacienţii vor fi investigaţi pentru infecţii ale tractului genital, astfel încât conduita terapeutică să poată fi modificată corespunzător.

Conjunctivitele virale

Una dintre cauzele cele mai frecvente ale conjunctivitei virale este adenovirusul tip 3. Conjunctivita datorată acestui agent se asociază, de obicei, cu faringită, febră, modificarea stării generale şi adenopatie preauriculară (febra faringoconjunctivală). Local, conjunctiva palpebrală este roşie şi se observă o secreţie apoasă abundentă alături de o cantitate mică de exsudat. Copiii sunt mai frecvent afectaţi decât adulţii, uneori, sursele de infecţie fiind piscinele cu apă contaminată.

Keratoconjunctivita epidemică este cauzată de adenovirusul tip 8 sau tip 19. Are probabilitate mai mare de a se complica cu pierderea vederii datorită infiltratelor corneene subepiteliale. Terapia locală cu sulfonamide poate preveni suprainfectarea bacteriană, compresele fierbinţi reduc disconfortul provocat de edemul palpebral asociat, iar steroizii topici slabi (prednisolon 0,125%, de patru ori pe zi) pot fi necesari pentru tratarea infiltratelor corneene. De obicei, boala durează cel puţin două săptămâni.

Keratoconjunctivita sicca („ochiul uscat”)

Este o afecţiune frecventă, în special la femeile vârstnice. O gamă largă de afecţiuni predispun sau sunt caracterizate prin „ochi uscaţi”. Hipofuncţia glandelor lacrimale, care determină pierderea componentei apoase a lacrimilor, se poate datora procesului de îmbătrânire, unor afecţiuni ereditare, boli sistemice (de exemplu, sindromul Sjogren) medicaţiei topice sau sistemice. Evaporarea excesivă a lacrimilor se poate datora factorilor ambientali (climat cald, uscat sau cu vânturi frecvente) sau anomaliilor componentei lipidice a peliculei lacrimale, cum se întâmplă în blefarite. Deficitul de mucină se poate datora malnutriţiei, infecţiilor, arsurilor sau unor medicamente.

Pacientul se plânge de uscăciune, eritem sau senzaţie de prurit la nivelul ochilor. În formele severe, disconfortul este marcat şi persistent, cu fotofobie, dificultate în mişcarea pleoapelor şi, adeseori, secreţie mucoasă excesivă. În multe cazuri, examinarea cu ochiul liber nu evidenţiază nici o anomalie, dar la utilizarea lămpii cu fantă se poate decela o subtilă instabilitate a peliculei lacrimale şi un volum redus al meniscului acesteia de-a lungul pleoapei inferioare.

În cazurile mai severe, celulele corneene şi conjuncţi vale lezate se colorează cu soluţii de roz bengal 1% (colorarea cu roz bengal trebuie, totuşi, evitată în cazurile severe, din cauza durerii foarte intense pe care o poate genera). În cazurile cele mai grave, se observă o injectare conjunctivală marcată, pierderea luciului conjunctival şi corneean, keratită epitelială ce poate evolua către ulceraţie francă şi cute mucoase. Testul Schirmer, care măsoară rata producerii componentei apoase lacrimale prin gradul de umezire al unor fâşii de hârtie de filtru, într-un interval de 5 minute, poate fi de mare ajutor când există îndoieli asupra diagnosticului. Rezultatele fals-pozitive sau fals-negative sunt însă frecvente.

Tratamentul depinde de cauză. În cazul depistării precoce, modificările corneene şi conjunctivale sunt reversibile. Deficitul apos se poate trata prin înlocuirea componentei apoase lacrimale cu diverse tipuri de lacrimi artificiale. Cele mai simple preparate sunt soluţiile de clorură de sodiu (soluţie fiziologică 0,9% sau hipoosmotică, de 0,45%). Soluţiile saline echilibrate sunt mai fiziologice, dar sunt şi mult mai scumpe.

Toate aceste preparate sub formă de picături pot fi utilizate chiar din jumătate în jumătate de oră, dar, de cele mai multe ori, sunt necesare numai de trei, patru ori pe zi. Se pot obţine durate de acţiune mai lungi cu preparate ce conţin metil-celuloză (de exemplu Isopto Plain), sau alcool polivinilic (de exemplu Liquifilm Tears sau Hypo Tears) sau prin utilizarea unguentelor cu lanolină (Lacri-Lube). Astfel de mucomimetice sunt indicate în special când există un deficit de mucină.

Preparatele cu lacrimi artificiale sunt, de obicei, foarte sigure şi fără efecte secundare. Conservanţii necesari menţinerii sterilităţii acestor soluţii sunt, însă, potenţial toxici şi alergizanţi, în cazul utilizării frecvente putând produce keratite şi conjunctivite. Mai mult, apariţia acestor reacţii poate fi greşit interpretată, atât de către pacient, cât şi de către medic, ca reprezentând o agravare a afecţiunii sicca, care necesită utilizarea mai frecventă a lacrimilor artificiale, ceea ce duce la deteriorări suplimentare, în loc de a fi recunoscută ca o indicaţie de a se trece la un preparat fără conservanţi. Dacă mucusul prezintă vâscozitate mare, agenţii mucolitici (acetilcisteina 20%, de şase ori pe zi) pot aduce oarecare ameliorare. Blefaritele trebuie tratate corespunzător.

Afecţiunile alergice ale ochiului

Afecţiunile alergice ale ochiului îmbracă numeroase forme, dar toate sunt expresia diatezei atopice, care se poate manifesta şi prin astm bronşic atopic, dermatită atopică sau rinită alergică. Simptomatologia include prurit, lăcrimare, ochi roşii, secreţie filamentară şi, în cazurile mai severe, fotofobie şi pierderea vederii. Conjunctivita alergică este o boală benignă, care apare, de obicei, la copilul mare şi adultul tânăr. Poate fi sezonieră (febra finului cu conjunctivită), apărând, de obicei, primăvara sau vara sau perenă. Semnele clinice se limitează la hiperemie conjunctivală şi edem (chemosis), acesta din urmă fiind, uneori, atât de marcat şi cu un debut atât de brusc, încât devine alarmant. Keratoconjunctivita vernală survine, de asemenea, la adultul tânăr şi la copilul mare. De obicei, este sezonieră, cu apariţie predilectă primăvara.

Conjunctivita se caracterizează prin prezenţa unor papile mari, cu aspect de „pietre de pavaj” pe conjunctiva tarsală superioară. La nivelul limitei conjunctivei sunt, uneori, prezenţi foliculi limfoizi. Keratoconjunctivita atopică este o afecţiune a adultului, cu caracter mai cronic. Atât conjunctiva tarsală superioară, cât şi cea inferioară prezintă o conjunctivită papilară fină, cu fibroză, ce duce la scurtarea fornixului, cu entropion şi trichiază secundare. Blefarita stafilococică este o complicaţie frecventă. Afectarea corneei, prin ulceraţie refractară, este frecventă în cursul exacerbărilor acute ale keratoconjunctivitei atopice şi vernale. Acestea se mai complică, în mod obişnuit, şi cu keratita herpetică.

Tratamentul recomandat pentru formele uşoare sau moderate ale afecţiunilor alergice oculare este lodoxamida, aplicată local, de patru ori pe zi. Substanţa este un stabilizator al mastocitelor, fiind, de aceea, mai utilă ca profilaxie decât în tratamentul episoadelor acute. Vasoconstrictoarele şi antihistaminicele topice sunt recomandate în conjunctivita din febra finului, dar au o eficacitate limitată şi pot produce hiperemie de rebound. În keratoconjunctivitele atopice severe şi prelungite, pot fi utile antihistaminicele sistemice. Corticoizii topici sunt esenţiali în tratamentul episoadelor acute ale keratoconjunctivitelor atopice şi vernale.

Efectele secundare induse de steroizi, cum sunt cataracta, glaucomul, exacerbările keratitei herpetice, reprezintă probleme majore. Administrarea corticosteroizilor topici în conjunctivita alergică este, încă, subiect de dezbatere. În cazurile de keratoconjunctivita alergică severă, pot fi necesare corticoterapia sistemică şi chiar plasmafereza. În conjunctivitele alergice, alergenii specifici pot fi identificaţi şi pot fi astfel evitaţi. În cazul keratoconjunctivitei vernale, un climat mai răcoros aduce, adesea, ameliorări semnificative.

Check Also

Disfagie

Disfagia este dificultatea de înghiţire, din cauza afectării transportului de lichide, solide sau ambele de …

Mase tumorale la nivelul gâtului

Pacienţii sau membrii familiei lor reclamă prezenţa unei mase palpabile la nivelul gâtului sau aceasta …

Surditate brusc instalată

Surditatea brusc instalată este o hipoacuzie neurosenzorială severă, care survine în câteva ore sau se …

Febră de origine necunoscută

Febra de origine necunoscută (FON) reprezintă temperatura rectală > 38,3°C care nu este rezultatul unei …

Otalgie

Otalgia poate apărea izolat, asociată cu secreţia otică sau, mai rar, asociată cu surditatea. Fiziopatologie …