Candidoză

Caracteristici esenţiale

  • Candida albicans face parte din flora saprofită, fiind un microorganism condiţionat-patogen.
  • Cel mai frecvent afectează mucoasa gastrointestinală, în special esofagiană; la bolnavii spitalizaţi, procedurile invazive (cateterisme) favorizează diseminarea hematogenă.
  • Diagnosticul de boală sistemică presupune identificarea agentului prin biopsie tisulară sau evidenţierea afectării retiniene.

Date generale

La majoritatea persoanelor, Candida albicans poate fi identificată prin culturi ale secreţiilor din cavitatea bucală, vagin şi materii fecale. Factorii de risc pentru infecţia generalizată sunt neutropenia prelungită, intervenţiile chirurgicale recente, tratamentul cu antibiotice cu spectru larg, cateterisme sau alte proceduri invazive (în special în cazurile de alimentaţie exclusiv parenterală) şi folosirea medicamentelor pe cale intravenoasă. Infecţiile mucocutanate sunt favorizate de alterarea imunităţii celulare.

În lipsa unei cauze predispozante, persistenţa unei candidoze orale sau vaginale ridică suspiciunea unei infecţii HIV. Candidozele mucoase apar aproape întotdeauna printre complicaţiile pacienţilor cu SIDA.

Elemente de diagnostic. Tratament

Candidoza mucoasă

Cea mai frecventă formă mucoasă diseminată este candidoza esofagiană. Se manifestă prin odinofagie, reflux gastroesofagian sau greţuri, fără durere retrosternală. Asocierea cu candidoza orală este frecventă, dar nu obligatorie. Diagnosticul este confirmat prin biopsie endoscopică, cu efectuarea de culturi din fragmentele obţinute, întrucât din punct de vedere radiologic, este greu de făcut diagnosticul diferenţial cu esofagită herpetică sau cea din infecţia cu citomegalovirus.

Tratamentul este în funcţie de gravitatea bolii. La pacienţii cu deglutiţie normală pentru lichide şi solide este, de obicei, suficientă administrarea orală de fluconazol 100 mg zilnic, timp de 10-14 zile. La cei cu boală mai severă sau care nu răspund la fluconazol, vindecarea se face, de obicei, după un tratament cu amfotericina B, intravenos, 10-14 zile, 0,3 mg/kg/zi. Recăderile sunt frecvente la cei infectaţi cu HIV

Candidoza vulvovaginală apare în decursul vieţii la aproximativ 75% dintre femei. Factorii de risc includ sarcina, diabetul zaharat decompensat, tratamentul cu antibiotice cu spectru larg, corticoizii şi SIDA. La femeile cu SIDA, candidoza vaginală este, de obicei, prima şi cea mai frecventă infecţie cu germeni condiţionat-patogeni. Se manifestă prin prurit vulvar, secreţie vaginală ce produce senzaţie de arsură şi dispareunie.

Pentru tratamentul local sunt eficiente diverse preparate azolice (de exemplu, tablete intravaginale de 100 mg cu clotrimazol, zilnic, timp de 7 zile sau miconazol, supozitoare vaginale 200 mg, timp de 3 zile). Administrarea orală de fluconazol (150 mg/zi) are eficacitate similară, cu o complianţa mai bună din partea pacientei.

Candidoza urinară

Candidoza urinară se remite, de obicei, la întreruperea tratamentului antibiotic sau îndepărtarea sondei vezicale. Când simptomatologia urinară persistă, la bolnavii cu funcţie renală normală se poate administra fluconazol, oral, 50 mg/zi, timp de 7-10 zile. La un clearence al creatininei sub 10 ml/minut, poate fi necesară irigaţia cu amfotericina B, 50 mg/zi într-un litru dextroză 5%, timp de 5 zile. Complicaţiile sunt rare şi constau în obstrucţie ureterală sau diseminarea infecţiei.

Diseminarea hematogenă

Fungemia cu Candida poate fi benignă, autolimitată, dar, până la proba contrarie, trebuie considerată un semn de boală diseminată. Complicaţiile ulterioare sunt minime dacă se remite după extragerea cateterelor intravenoase. La bolnavii cu diseminare hematogenă, administrarea profilactică de amfotericina B, intravenos, maxim 200 mg, pare să scadă frecvenţa afectării oculare.

Boala este considerată generalizată atunci când apar diseminări hematogene repetate, leziuni retiniene sau Candida se izolează din alte ţesuturi. În candidoza diseminată, cele mai importante semne clinice sunt infiltratele retiniene albe, pufoase, ce se extind în corpul vitros şi leziunile tegumentare eritemato-papuloase. Deşi sunt patognomonice, aceste leziuni se întâlnesc doar în 50% din cazuri. De asemenea, pot fi afectate structuri cum sunt substanţa cerebrală, meningele şi miocardul.

Medicamentul de elecţie este amfotericina B, administrată în doză totală de 1 g. În cazul afectării sistemului nervos central, se recomandă asocierea flucitozinei, 150 mg/kg/zi, per os, divizată în patru doze. La cei cu intoleranţă la amfotericina B, se poate administra fluconazol, 200-400 mg pe zi, intravenos, cu eficienţă similară. Testele serologice pentru candida nu diferenţiază o candidoză sistemică de o diseminare hematogenă tranzitorie.

O altă formă clinică de boală generalizată este candidoză hepatosplenică. Aceasta apare în urma chimioterapiei agresive şi a neutropeniei prelungite, la pacienţii cu leucemii sau limfoame. Se manifestă prin febră şi dureri abdominale care apar la mai multe săptămâni după chimioterapie, când numărul de neutrofile s-a normalizat. De obicei, hemoculturile sunt negative. Testele hepatice relevă o creştere variabilă a fosfatazei alcaline.

Tomografia computerizată abdominală evidenţiază hepatosplenomegalia, cel mai adesea cu zone multiple de densitate scăzută la nivelul parenchimului hepatic. Diagnosticul pozitiv se face pe baza biopsiei hepatice, examenului histopatologic şi prin culturi. Administrarea de amfotericina B (până la 1 g) este, de obicei, însoţită de rezultate nesatisfăcătoare. O eficienţă mai mare poate avea fluconazolul, în doze de 400 mg pe zi sau preparatele lipozomale cu amfotericina B. Tratamentul se continuă până la ameliorarea clinică şi radiologică.

Endocardită candidozică

Endocardită candidozică apare rareori ca o complicaţie a diseminării hematogene tranzitorii, fiind, de obicei, consecinţa unei intervenţii chirurgicale cardiace de protezare valvulară care apare la câteva luni de la operaţie. Pot apărea, de asemenea, şi după tratamente intravenoase repetate. Asociază, frecvent, splenomegalie, peteşii şi predispune la embolii la nivelul vaselor cu calibru mare.

Candida parapsilosis şi Candida tropicalis produc mai frecvent endocardită, în timp ce Candida albicans este asociată mai des cu diseminările hematogene. Diagnosticul pozitiv se pune prin identificarea Candidei în culturi din emboli sau vegetaţii. Distracţia valvulară este frecventă (de obicei sunt afectate aorta sau mitrala), iar intervenţia chirurgicală este urmată de o cură prelungită de amfotericina B, intravenos, până la o doză totală de 1-1,5 g.

Este important de ştiut că speciile de Candida non-albicans sunt, adesea, rezistente la antibioticele de tip imidazolic, cum este fluconazolul. Utilizarea pe scară largă a acestora, în scop profilactic, la pacienţii imunodeprimaţi, poate duce la selectarea unor tulpini rezistente (de exemplu, la bolnavi cu leucemie care au suferit un transplant de măduvă au fost semnalate forme diseminate de infecţie cu Candida krusei).

Tot la imunodeprimaţi apar mai frecvent şi specii de Candida albicans rezistente la imidazoli, cu precădere la cei cu SIDA în stadii terminale supuşi tratamentului cronic cu fluconazol. În toate formele de candidoză invazivă, un element important al terapiei îl reprezintă, acolo unde este posibil, îndepărtarea factorilor predispozanţi.

Check Also

Vegetaţii veneriene (genitale)

Se estimează că vegetaţiile veneriene (Condyloma acuminata) afectează între 10 şi 20 de milioane de …

Urechea înotătorului

Cunoscută profesioniştilor în domeniul medical sub denumirea de otită externă, urechea înotătorului este o inflamaţie …

Traumatisme sportive

Fiecare familie a avut partea ei de traumatisme legate de eforturile sportive sau, în mod …

Totul despre acupunctură

Secretele medicinei alternative Acupunctura este una dintre ramurile medicinei tradiţionale chineze. Fondată pe o viziune …

O boală „tăcută” poate cauza infertilitate

Chlamydia este una dintre cele mai frecvente infecţii cu transmitere sexuală – dar majoritatea celor …